Ministrul Energiei întoarce din drum legislația care prevede gratuitatea racordării la gaze și energie

„Practic, este greșit să spui racordare gratuită. Pentru fiecare racord făcut plătim toți”, a spus Virgil Popescu

Virgil Popescu (Foto: Calea Europeană)

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, are de planuri de schimbare. Mai exact acesta intenționează să întoarcă din drum legislația care prevede gratuitatea racordării pentru orice consumator. Legea a intrat în vigoare de curând, însă ministrul este de părere că socoteala de acasă nu se prea potrivește cu cea din târg, catalogând legeslația aprobată ca fiind una „populistă”, dată în prag de alegeri parlamentare, când aleșii neamului sperau să impresioneze electoratul cu „mirosul” gratuității.

Ministrul Energiei acuză că legislația că pune greutăți în cârca distribuitorilor de gaze și de energie electrică

Potrivit ministrului Virgil Popescu, imediat după ce noua legislație a intrat în vigoare, distribuitorii de energie electrică și gaze s-ar fi trezit în postura supraaglomerării. Astfel, multe dintre racordări n-ar mai fi fost onorate tocmai pentru că aceștia ar fi fost nevoiți să suporte costurile lucrărilor pentru „avalanșa” de cereri. „Nu s-a luat în calcul că racordare gratuită cu recuperare în 5 ani din tariful de distribuție înseamnă creșterea tarifului de distribuție. Practic, este greșit să spui racordare gratuită. Pentru fiecare racord făcut plătim toți. Distribuitorul face pe banii lui, dar apoi recuperează prin tariful de distribuție. La o examinare mai amănunțită a pieței, am ajuns la concluzia, pe lângă acest blocaj, că nu sunt firme care să facă rapid toate aceste racorduri, există și riscul creșterii tarifului de distribuție. Vrem să găsim o soluție să mergem în Parlament și să o aprobăm prin Parlament, nu prin OUG”, a explicat, într-o primă instanță ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Ioan Niculae ar putea ieși „condiționat” din închisoare

De asemenea, acesta a adus aminte despre standardele de cost: „Racord standard înseamnă distanță de 7 metri față de conducta de racordare, e un exemplu. Acela să fie un exemplu de racord gratuit. Ce e peste 7 metri să fie plătit. Racord înseamnă că acea conductă e la distanță rezonabilă de casa ta. Situația de 2,5 kilometri e extindere de rețea, nu e racord”, a mai spus acesta,

Articolul precedentCazul Caracal și alte patru, despre care România nu vrea să mai vorbească
Articolul următorDan Barna, între „a fi și a nu fi”. Liderul USR PLUS acuză „confuzii grave” în scandalul momentului
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.