Zece persoane au fost trimise în judecată de procurorii anticorupție din Cluj pentru o evaziune fiscală de peste 2.500.000 euro, prejudiciu cu care ANAF s-a constituit parte civilă. Patru dintre inculpați au sechestre pe bunuri, ca și societățile comerciale pe care aceștia le administrează. Potrivit DNA, tunul a fost dat între 2010 – 2011, cu ajutorul unor facturi false.
„În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
Inculpații Trif Dumitru, Duluș Nelu Florin, Negrea Dorel, Suciu Marius Nicu, Avram Dinu Vasile și Cordoș Lucian, administratori de societăți comerciale, au înregistrat în contabilitate, în perioada septembrie 2010 – decembrie 2011, mai multe facturi fiscale privind achiziții de cereale, emise de societățile comerciale ale celorlalți patru inculpați, fără a avea la bază operațiuni reale.
Plata contravalorii facturilor fictive a fost realizată prin transfer bancar, însă, după încasarea sumelor, inculpații Chichea Gabriel Cosmin, Roșca Gabriel Cristian, Dobre Rareș Alin respectiv Marinescu Chineață Alin Mihai au retras banii în numerar din conturi și i-au restituit firmelor plătitoare.
Prin săvârșirea infracțiunilor cercetate, a fost prejudiciat bugetul de stat cu suma totală de 11.906.142,50 lei, reprezentând impozit pe profit și TVA sustrase de la plată”, se arată într-un comunicat DNA.
Aceeași sursă precizează că Trif, Duluș, Negrea, Suciu și Avram sunt acuzați de evaziune fiscală în formă continuată, Cordoș pentru două infracțiuni de evaziune fiscală, din care una în formă continuată, Chichea și Roșca pentru patru infracțiuni de complicitate la evaziune fiscală, din care trei în formă continuată, Dobre pentru două infracțiuni de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, iar Marinescu pentru trei infracțiuni de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.