Intrarea în Parlament pare să-i fi ajutat pe unii să scape de sărăcie. Vorbim, firește, despre noii intrați în politică, cei aflați sub bagheta lui Claudiu Târziu și a lui George Simion. Mai exact, Ciprian Ciubuc, deputat din partea Partidului Alianța pentru Unirea Românilor, pare să fi supraviețuit dintr-o chirie agricolă, în valoare de 980 lei, însă și dintr-un câștig la loto în valoare de 1.500 lei. În mod sigur, venituri care nu îți asigură traiul de zi cu zi. Informațiile apar în declarația sa de avere, obligatorie în momentul în care devii demnitar, plătit din bani publici.
Ciprian Ciubuc, de la limita sărăciei aparente, la un salariu „frumușel”
Întrebat de un reporter Digi24 cum a reușit să se descurce cu bani atât de puțini, Ciubuc a sugerat că reporterul n-ar fi prea iscusit într-ale calculelor, adăugând că declarația este, în acest moment, incompletă și că are de gând să o modifice.
De ce nu a trecut Ciubuc toate veniturile în declarația de avere? „Pentru că nu am știut că trebuie să trec și chiriile pentru case”. Mai mult, în cadrul interpelării, acesta a părut să-și amintească și despre o firmă unde a încasat dividente. „Proimo Profesionist Grup. Am fost singurul asociat în această firmă, nu am avut angajați și conform legii nu este obligatoriu să prezinți un raport contabil, așa ni s-a spus”, sugerând că dividentele nu ar fi fost trecute în evidența contabilă, mimând, de asemenea, inocența și nepriceperea în completarea declarației de avere.
„Tata are proprietăți închiriate la Chișinău și ne-a mai susținut pe parcursul timpului”, a mai spus Ciprian Ciubuc.
Cu toate astea, declarația sa de avere arată ca venit constant alocația de la stat aferentă copiilor acestuia, chiria agricolă în valoare de 980 lei și câștigul la loto.
Rădoi, „greu de ucis”. USLM organizează o conferință de presă astăzi