În ciuda respingerii cererii DNA, de începere a urmăririi penale, de către Comisia Juridică, unde parlamentarii PSD s-au abținut, Marcel Ciolacu a anunțat că social democrații vor vota, în plenul Senatului, în favoarea solicitării Direcției Naționale Anticorupție. Fostul ministru al Sănătății, Florian Bodog este acuzat de abuz în serviciu, fals intelectual și fals în înscrisuri.
„Senatorii PSD s-au abţinut ieri la votul din Comisia juridică. Am fost informat şi eu. Să se vadă exact, chiar dacă suntem minoritari, să nu picăm într-un joc al actualei Puteri în care să arate că PSD este iarăşi împotriva Justiţiei, a începerii urmării penale a unui coleg. Şi la Biroul Permanent Naţional am luat o decizie şi, la solicitarea domnului Bodog, vom vota pentru începerea urmăririi penale. Asta nu înseamnă nici trimitere în judecată, nici condamnare, e un lucru, până la urmă, normal”, a afirmat Ciolacu, la finalul şedinţei grupului PSD din Senat, citat de Agerpres.
Plenul Senatului va dezbate şi vota, miercuri, solicitarea DNA adresată Camerei superioare a Parlamentului pentru încuviinţarea începerii urmăririi penale a fostului ministru al Sănătăţii Florian Bodog.
Preşedintele Comisiei juridice a Senatului, Iulia Scântei, a declarat luni că plenul va decide în cazul solicitării DNA în cazul lui Bodog, menţionând că raportul comisiei nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea unei propuneri de aprobare sau respingere a cererii procurorilor anticorupţie.
Aceasta este a doua cerere de ridicare a imunității lui Bodog, după cea din 2019, când Senatul a respins solicitarea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție.
În plus față de momentul 2019, DNA a precizat că există aspecte „din care rezultă suspiciunea rezonabilă că demnitarul ar fi acționat în mod direct pentru ca o persoană angajată în funcția de consilier personal să își încaseze drepturile salariale pe o perioadă de 12 luni fără să se fi prezentat la serviciu și fără să fi prestat activitățile la care era obligată prin contract”, se arată în comunicatul DNA.
Încă doi foști miniștrii ai Sănătății, în atenția DNA
Alți doi foști miniștrii ai Sănătății din guvernările social democrate sunt în atenția Direcției Naționale Anticorupție: Sorina Pintea și Nicolae Bănicioiu.
Sorina Pintea fost trimisă în judecată în aprilie 2020 de DNA, acuzată fiind că, în calitate de manager al Spitalului Județean din Baia Mare, ar fi primit 10.000 de euro și 120.000 lei mită, ca procent dintr-un contract de achiziții publice. În data de 28 februarie 2020, după primirea sumei de 120.000 lei, activitate ce ar fi avut loc în biroul inculpatei din cadrul spitalului, s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante, susțin procurorii DNA.
Nicolae Bănicioiu este acuzat de comiterea infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență pe vremea când activa ca ministrul, întâi al Sportului apoi al Sănătății, în guvernele Ponta. La săvârşirea presupuselor fapte, explică DNA, Bănicioiu ar fi fost ajutat de o altă persoană, suspect în dosar. Pe averea lui Bănicioiu a fost pus sechestru asigurator, pentru suma de 2.612.389 lei. „În vederea asigurării confiscării sumei reprezentând obiectul infracțiunilor de corupție, s-a dispus sechestru asigurător asupra unor bunuri imobile, poprire pe conturi avându-l ca titular pe Bănicioiu Nicolae”, se arată într-un comunicat al DNA.
DNA cere ridicarea imunității fostului ministru al Sănătății