Discuția a fost făcută de un deputat PSD, ca o contra-declarație privind avertizarea lui Klaus Iohannis legată de ordonanțele în materie penală. Președintele Iohannis a declarat recent că Guvernul nu poate emite ordonanțe de urgență „în aceste domenii justiție, politică penală, până când nu se exprimă poporul, până când nu cunoaștem voința suverană a românilor”.
În replică, deputatul Cătălin Rădulescu a spus că declarațiile șefului statului au un iz penal. „Am înțeles că a amenințat, într-un fel, voalat guvernul, ceea ce înseamnă o ingerință crasă și gravă în activitatea guvernului. În ceea ce privește faptul că dânsul amenință guvernul să nu mai dea ordonanțe până nu se face acest referendum, este grav. Probabil că trebuie consultați iar avocații și oamenii cu studii juridice din Parlament și din Guvern și ar trebui făcută iar o plângere penală pentru acest atac voalat asupra guvernului, pentru această amenințare”, ar fi spus Rădulescu, citat de Mediafax.