Politologul Alina Mungiu Pippidi îi dedică lui Rareș Bogdan o epistolă, după ce europarlamentarul a ieșit cu declarații inclusiv la adresa ministrului Sănătății.
Tragediile se țin lanț în Sănătate, iar Rareș Bogdan a părut mai deranjat de faptul că Vlad Voiculescu a avut îndrăzneala să organizeze o conferință de presă în același timp cu premierul Florin Cîțu.
Pippidi face însă o analiză a tuturor factorilor care ne-au adus aici, pas cu pas – cum ar spune cineva. Aceasta atrage atenția că sistemul sanitar e strivit de o „enormă presiune, în care nu mai are ce face decît să rechiziționeze spitale”, în condițiile în care nu doar că în ultimii ani nu s-a mai construit nimic, ci au fost închise multe unități. Mai mult, aceasta scrie că „oamenii care răspund de București sunt depășiți”, iar cei care ar trebui să comunice eficient nu sunt nimic altceva decât incompetenți numiți pe linie politică.
Nu există așadar un singur vinovat, iar liberalul ar cam trebui să fie ultimul care să arunce cu piatra. „Ideea salvatoare nu e, după asta, ca acei puțini oameni competenți care muncesc non stop să acopere greșelile decidenților politici să fie chemați la judecata coaliției voastre, Rareș, că voi nu vă puteți duce în locul lui Arafat să faceți nici măcar cît face el, în timp ce amatori la fel de puțini calificați să vă ia vouă locul avem berechet.
Poate nu ajungeați să pierdeți controlul epidemiei dacă nu erați singura țară din Europa unde politrucii au dat afară în direct pe specialiștii care luptau cu pandemia, în loc să fie invers.
Înțeleg eu că PR-ul cere să fie sacrificat cineva, dar numai un idiot își strînge doctorii de gît pe timp de molimă. Lasă că aveți timp după ce scăpăm cu viață și pînă la răspunderea penală pentru morțile în exces rezultate de la brambureala asta.
Epidemia e cum e, spitalele sunt sînt, dar uneori mai eviți morți și îmbolnăviri dacă dai reguli clare și ai oameni buni care să le explice poporului. …Mi-e rușine cînd văd Bucureștiul din 2021 cu liderii săi așa inferior Londrei din 1665”, scrie Alina Mungiu Pippidi. Materialul complet, aici.