Pe principiul ne întâlnim ca să discutăm despre când vom discuta, azi conducerile Senatului şi Camerei Deputaţilor se reunesc în şedinţă pentru a decide data la care se vor întâlni în plen comun al Parlamentului pentru a dezbate rapoartele de activitate ale Societăţii Române de Televiziune şi Societăţii Române de Radiodifuziune.
Sarcină grea, dat fiind că sunt de citit și analizat rapoarte pe anii 2017, 2018 şi 2019, care au fost respinse săptămâna trecută de Comisiile de cultură.
Potrivit preşedintelui Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, pe ordinea de zi a plenului reunit se numără atât raportul TVR și raportul Radioului, cât și declanşarea procedurii de audiere a candidaţilor pentru Consiliul Naţional al Audiovizualului. Însă plenul reunit mai are și alte subiecte pe agendă, a dezvăluit președintele PNL.
„De asemenea, dacă va fi finalizat de către Comisiile juridice, raportul cu privire la solicitarea de demitere a Avocatului Poporului şi, nu în ultimul rând, raportul CNA – se ştie că respingerea raportului CNA duce la pierderea poziţiei de preşedinte al CNA”, a detaliat Orban.
Până acum, din ce se știe oficial, este un singur nume vehiculat pentru postul de director interimar al SRR. Alianţa USR PLUS a anunţat în weekend că Birourile Naționale au decis să sprijine candidatura jurnalistului Liviu Popescu, „în urma unei competiții deschise”. Și, firește, există planuri.
„Mandatul domnului Popescu va fi acela de a întări misiunea publică a radioului de stat atât din punct de vedere administrativ și managerial, cât și din punct de vedere editorial, astfel încât categorii cât mai largi de public să se simtă reprezentate în producția SRR. Eforturile sale vor viza inclusiv adaptarea rapidă a producției SRR la mediile digitale”, preciza Alianța într-un comunicat.