Consiliul Concurenței a publicat recent concluziile unui studiu efectuat pe piața serviciilor de îngrijiri medicale/paleative la domiciliu. Rezultatele arată că în țară aceste servicii sunt acordate în proporție de 7,9% față de necesar, deşi există o creștere continuă a numărului de bolnavi care au nevoie de îngrijiri medicale/paliative la domiciliu. Concluzia este că piața serviciilor de îngrijiri medicale/paliative la domiciliu este slab dezvoltată, existând un număr relativ mic de firme care desfășoară aceste servicii, după cum se arată într-un comunicat al Consiliului Concurenţei. „Există un potențial ridicat de dezvoltare al acestei pieţe, având în vedere că serviciile de îngrijiri medicale/paliative la domiciliu sunt indispensabile pentru pacienți, și ca urmare, structura și mărimea pieței se pot modifica de la un an la altul, în funcție de finanțarea din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, prin Casele de asigurări de sănătate şi de intrările capitalului privat în acest sector”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consilului Concurenței.
Aceeași sursă arată că în acest moment, îngrijirile paliative la domiciliu sunt acordate aproape exclusiv de furnizori privați și că doar Spitalul Județean Slobozia a înființat un serviciu propriu de îngrijiri la domiciliu, „deși legislația ar permite dezvoltarea de astfel de servicii pentru bolnavii externați”. „În acelaşi timp, serviciile în regim de plată/co-plată sunt mai numeroase decât cele gratuite. De exemplu, în municipiul București, la începutul anului 2018 în contract Casa de Asigurări de Sănătate București erau 43 furnizori de îngrijiri medicale/paliative la domiciliu (4 fără-profit, 39 cu-profit), în județul Brașov raportul a fost de 4/1. De asemenea, în anul 2017, serviciile publice de îngrijiri paliative erau prestate doar în județele Bihor, Brașov, Maramureș, Giurgiu şi în Municipiul București, sumele alocate şi decontate pentru această piață fiind extrem de mici, chiar şi în comparație cu piața îngrijirilor medicale la domiciliu (aproximativ 0,46%). În 37 de județe nu au fost alocate și decontate sume pentru prestarea acestor servicii”, se mai arată în comunicatul de presă.
În concluziile Consiliului Concurenței se precizează și că sumele alocate în fiecare județ pentru aceste servicii sunt insuficiente. „Tariful maximal pe zi de îngrijiri paliative la domiciliu este de 105 lei. În tariful pe o zi de îngrijiri la domiciliu sunt incluse costurile materialelor necesare pentru realizarea serviciului de îngrijire, precum și costurile de transport ale personalului calificat la adresa declarată unde se acordă serviciile de îngrijiri la domiciliu. Un pacient cronic, imobilizat la pat sau un bolnav de cancer au de cele mai multe ori nevoie de un timp mai îndelungat de îngrijire. Costul îngrijirii nu poate fi acoperit de către pacient, iar Casa de Asigurări de Sănătate (CAS), în cele mai multe cazuri, nu poate acoperi nici măcar cele 3 luni, din cauza fondurilor insuficiente. Pentru serviciile de de îngrijire medicală la domiciliu, tariful maximal pe o zi, decontat de CAS, este cuprins între 55 lei şi 75 lei, variind în funcţie de mediu urban/rural şi de tipul de afecţiune. Tariful maximal pe zi de îngrijire, raportat la nevoi și dimensiunea actuală a pieţei, de cele mai multe ori, este neacoperitor, iar metodologia de calcul a tarifului nu reflectă costurile furnizorilor de servicii. În cadrul analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că există situaţii în care este îngrădit dreptul pacientului la servicii în timp util, anumite dosare nefiind soluționate prin emiterea deciziei pentru îngrijiri medicale/paliative la domiciliu, din cauza epuizării fondurilor aprobate pentru această destinație”, se mai arată în raport.
La concluziile de mai sus de adaugă și faptul că, potrivit Consiliului Concurenței, mulți pacienții care au nevoie de îngrijiri medicale/paliative la domiciliu nu știu că au dreptul la această facilitate, fie gratuit prin casa de asigurări, fie prin contract încheiat direct cu furnizorul respectiv. Aceasta pentru că medicii de familie și specialiștii evită să îi informeze! „Există posibilitatea ca asiguratul să se prezinte la CAS înainte ca medicul emitent să fi transmis recomandarea sub semnătură electronică la CAS, respectiv în aceeaşi zi. În această situaţie, legislația din domeniu prevede că se sesizează structura de control proprie pentru luarea măsurilor ce se impun. Ca urmare, această măsură punitivă de trimitere a Corpului de control afectează considerabil disponibilitatea medicilor de a face recomandări de îngrijiri la domicliu”.