Nicio tensiune între Vlad Voiculescu și Florin Cîțu, asigură ministrul Sănătății, după ce premierul a promis că își va trimite Corpul de Control la minister. După ce au fost făcute publice date despre vaccinare și testare, defalcate pe județe și pe centre, premierul Cîțu a anunțat că vor fi verificate documente pentru a se stabili legalitatea acestei decizii, însă ministrul Voiculescu spune că ar fi făcut la fel.
Într-o postare pe Facebook, Vlad Voiculescu vrea să asigure că nu sunt probleme în paradisul USR PLUS – PNL și că va milita în continuare pentru transparență. Însă admite că este curios ce instituție i-a sesizat premierului că ar fi o problemă la ministerul pe care îl conduce, într-atât încât Corpul de Control să îl ia la verificat.
Vlad Voiculescu consideră că datele pe care ministerul pe care îl conduce le-a pus la dispoziția tuturor sunt „firești și nefiltrate, de interes public” și asigură că, până la noi ordine, nu va renunța la decizia de a le lăsa la îndemână: „Cineva va trebui să găsească un motiv pentru care să nu mai publicăm aceste date, nu noi să oferim un motiv pentru care facem un gest 100% normal”.
„Transparența deranjează.
Premierul a fost interpelat pe acest subiect de o instituție a statului și a solicitat, procedural, Corpul de Control să verifice dacă nemulțumirea este justificată. Vreau să subliniez că aș fi făcut la fel: nu există nici un conflict între mine și premierul Florin Cîțu.
Transparența nu este negociabilă.
Am deschis ușa cabinetului de ministru și am permis accesul unui cameraman la aproape orice întâlnire în fiecare zi a mandatului din 2016. Am cerut transparență atunci când eram în societatea civilă și, mai apoi, din opoziție. Am cerut transparență atunci când guvernul ne mințea că nu lipsesc medicamente pentru bolnavii de cancer ori pentru victimele de la “Colectiv”. Am cerut transparență atunci când se ascundeau achiziții de miliarde.
Nu o să mă opresc acum. Pentru asta am intrat în politică: nu să perpetuez niște reguli proaste, ci să le schimb – în măsura în care pot.
Transparența și democrația sunt inseparabile.
România este incă din 2013 membră a inițiativei internaționale „Parteneriatul pentru o Guvernare Deschisă “ – „Open Government Partnership”, al cărei scop principal este transparentizarea datelor pentru reutilizare. România are un portal de date deschise și planuri naționale pe domenii, inclusiv sănătate, că să publice cât mai multe date. Din 2007, România are o lege, Legea 109, pentru deschiderea datelor din sectorul public.
De asemenea, Legea 544/2001 spune expres care sunt excepțiile de la comunicarea sau deschiderea datelor, acestea fiind exprese și limitative. Informațiile publicate de Ministerul Sănătății nu au caracter secret și nu se încadrează în excepțiile Legii 544.
Transparența nu este doar un cuvânt, e un principiu fundamental în care cred.
În țara în care doar 9% dintre oameni au încredere unii în ceilalți și sub 15% au încredere în Guvern și în Parlament, transparența este o promisiune de onestitate față de oameni și o dovadă de încredere între cetățenii plătitori de taxe și autoritățile remunerate din această sursă.
În plus, pentru a reuși să învingem pandemia cu care ne confruntăm, avem nevoie nu doar de activitatea guvernului, dar și de cooperarea dintre instituții și cetățeni. Pentru ca aceasta cooperare să funcționeze, este important ca cetățenii să știe clar ce face guvernul oricând este posibil”, scria aseară Vlad Voiculescu.