Animalele de la zoo, bătaia de joc a doi deputați PNL

Deputații PNL Ică Florică Calotă și Maria Stoian se joacă „de-a Dumnezeu” prin grădinile zoologice din România. Amendamentul adus Legii Grădinilor Zoologice modifică ușurința cu care animalele pot fi exploatate

Legea Grădinilor zoologice și acvariilor publice nr. 191/2002 urmează să fie modificată, la inițiativa a doi deputați PNL, Maria Stoian și Ică Florică Calotă. Mai exact, vorbim despre adăugarea unui amendament menit să reducă animalele de la zoo la stadiul de obiecte, anunță Știrea Verde.

Amendamentul adus Legii Grădinilor Zoologice modifică ușurința cu care animalele pot fi exploatate

Amendamentul 12-1 vorbește despre „Surplusul prevăzut la art.12 alin.(2) lit.b) poate fi folosit pentru popularea/repopularea complexurilor de vânătoare, manejurilor si circurilor sau vândut pentru sacrificare unităților autorizate în acest sens”. Cu alte cuvinte, conform legii în noua sa formă, viețile animalelor din grădinile zoologice vor putea fi „transferate” către oricine le dorește și are nevoie de ele: complexuri de vânătoare, circuri, ori chiar unități de sacrificare.

În textul aceleiași legi modificate pe genunchi și parafate de președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, cât și de președintele Senatului, Anca Dragu, se vorbește despre surplusul de animale din grădinile zoologice necoforme, această categorie fiind, de asemenea vizată de amendament. Prin surplus se mai poate înțelege orice animal care s-a născut în captivitate, în urma procesului de împerechere în cadrul grădinii zoologice.

amendament lege
Ică Florică Calotă

Cine e Ică Florică Calotă?

Potrivit sintezei parlamentare de pe site-ul Camereu Deputaților, Ică Florică Calotă se află la al treilea mandat de deputat (al treilea din partea PNL), fără să-și fi dovedit în cele două mandate încheiate indispensabilitatea în Parlament.

Validat într-o oarecare circumscripție electorală din Teleorman, Calotă pare, în mod ironic să fie interesat, de agricultură și de mediu – analizând declarațiile sale politice.

Cât despre activitatea sa politică, înainte să ajungă la PNL (martie 2020), deputatul a trecut pe rând pe ALDE, PRO România, înapoi la ALDE și acum în tabăra liberalilor.

Maria Stoian

Maria Stoian, coinițiator al amendamentului ororii din Legea grădinilor zoologice și acvariilor publice

Venind, de asemenea, din Teleorman, Maria Stoian se află, spre deosebire de colegul său de amendament, la primul mandat de parlamentar, astfel că, până în momentul de față, amendamentul adus Legii grădinilor zoologice și acvariilor publice pare să fie cea mai importantă activitate din viața sa de parlamentar.

Articolul precedentConsiliul Concurenţei investighează 15 societăți, în legătură cu procedurile de achiziții publice
Articolul următorAlianța USR PLUS, propunere pentru sancționarea celor care votează „la două mâini”
Iulia KELT
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.