Parchetul General a anunţat vineri că Traian Băsescu este
cercetat pentru spălare de bani, faptă care ar fi fost comisă în
perioada octombrie 2000 – mai 2005, prin încheierea succesivă a mai
multor contracte de vânzare-cumpărare a unor imobile.„Procurori
ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului
de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus efectuarea în
continuare a urmăririi penale faţă de suspectul Băsescu Traian, sub
aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare de bani. În ordonanţa
întocmită, procurorii au reţinut că fapta a fost săvârşită în perioada
octombrie 2000 – mai 2005, prin încheierea succesivă a mai multor
contracte de vânzare-cumpărare a unor imobile”, se arată într-un
comunicat de presă dat publicităţii de Parchetul General.
Fostul
preşedinte al României a mers vineri dimineaţa la Parchet, unde a fost
chemat pentru a da declaraţii în legătură cu acuzaţiile care i se aduc.
Dosarul a fost deschis în urma a două sesizări, una a Oficiului Naţional
de Prevenire şi Combaterea Spălării şi o alta a Grupului de
Investigaţii Politice. Cauza a fost închisă în anul 2012, procurorii
dispunând neînceperea urmăririi penale. În mai 2015, soluţia a fost
infirmată de Tribunalul Bucureşti iar dosarul a fost redeschis. In iulie
2015 s-a început urmărirea penală in rem.
Potrivit ordonanţei
procurorilor, în luna august a anului 2000, Traian Băsescu a cumpărat un
imobil din Aleea Privighetorilor pentru care a dat „suma de
1.483.244.000 lei, plătită numerar şi a cărei provenienţă nu a fost
justificată” iar „la aceeaşi dată, la acelaşi birou notarial, Căşuneanu
Costel a cumpărat o suprafaţă egală de teren situată la aceeaşi adresă,
pentru care a plătit un preţ de trei ori mai mare, respectiv preţul
pieţei”.
Ulterior, în luna octombrie 2002, Traian Băsescu a
înstrăinat suprafaţa către Gabriela Blaj, cumnata lui Costel Căşuneanu,
cu suma de 12.004.212.620 lei. O parte din suma obţinută din această
vânzare ar fi fost transferată în iunie 2003 în contul fiicei sale,
Ioana Băsescu, care ar fi folosit-o, în parte, pentru achiziţionarea
unui imobil în valoare de aproximativ 90.000 dolari, susţin procurorii.
În
octombrie 2002, Traian Băsescu împreună cu soţia sa au cumpărat un
imobil situat în şoseaua Bucureşti – Ploieşti cu preţul de 280.000
dolari, „achitat numerar şi a căror provenienţă nu este justificată,
avându-se în vedere faptul că în această perioadă din conturile familiei
Băsescu nu au fost retrase sume de bani. Acest imobil a fost donat
câteva zile mai târziu fiicei sale, Băsescu Ioana”, se mai arată în
ordonanţă.
Procurorii de la Parchetul General susţin că „preţul
terenului din Aleea Privighetorilor, achiziţionat de către Traian
Băsescu la data de 09.08.2000, în sumă de 4.921.480.080 ROL (echivalent a
222.480 USD) şi nu 1.483.244.000 ROL (aşa cum se consemnează în
contract) a fost achitat numerar de Căşuneanu Costel”.