Nu
mai înțeleg în ce țară trăiesc. Sunt complet bulversat. Elena Udrea
scrie. Ceea ce mi se pare un exercițiu firesc. Și interesant de studiat.
Am citit un articol de-al său în care, în mod cu totul și cu totul
nesurprinzător, îi ridică osanale lui Traian Băsescu, făcându-l eroul
luptei împotriva USL și corifeu al Dreptei, din România, în special.
Sigur, aș fi tentat să acord atenție stilisticii și să-i atrag atenția
doamnei Udrea în legătură cu un limbaj prea sec și prea direct. Ideile
este bine să fie ambalate într-o notă de reținere și de echivoc atunci
când nu reprezintă o concluzie sau o mărturie de credință. Or, tocmai
asta face doamna Elena Udrea, pe parcursul mai multor mii de semne, un
jurământ de fidelitate față de Traian Băsescu pe care îl proclamă un fel
de „cauza sui”. N-am nimic împotrivă , doar că i-aș atrage atenția
doamnei Elena Udrea asupra faptului că în felul ăsta – a se citi cu
modul ăsta de exprimare – nu-i face un mare serviciu persoanei în
cauză, pe care o transformă într-un fel poster lipit pe peretele din
camera unei adolescente.
Dar asta este doar o părere de-a mea care
ține mai degrabă de gustul propriu. Ceea ce merită comentat nu este
stilistica epică a doamnei Elena Udrea ci faptul că articolul există și
că el este scris de un politician care se revendică de la vârful
piramidei Puterii din România. Repet, doamna Elena Udrea îl proclamă pe
Traian Băsescu eroul, vârful de lance al luptei împotriva USL. De aici
mintea mea intră într-o derută cumplită. Vorbim despre Traian Băsescu,
președintele României, și despre Elena Udrea parlamentar? Elena Udrea nu
ține cu Traian Băsescu? Păi, atunci de ce îl face răspunzător de
încălcarea flagrantă a Constituției încă nemodificată???!!! Doamna Elena
Udrea adresându-se electoratului băsisto-pedelist (ceea ce este o
greșeală de strategie pentru că acesta oricum îl glorifică pe Zeus)
afirmă, ca frază de început: „Traian Băsescu a reușit într-o singură
ieșire publică să facă mai mult decât a reușit întreaga opoziție în 16
luni de la instalarea guvernului USL”. După care urmează un articol de
vreo cinci mii de semne într-un stil și cu niște idei ușor de anticipat.
Articolul se numește „Traian Băsescu sau nevoia de opoziție în
România”. Carevasăzică Traian Băsescu reprezintă Opoziția din România.
Eu credeam că reprezintă Președinția din România. Lipsa asta de
echivoc, faptul că deja se afirmă tranșant adevăruri care încalcă legea
(Supremă) a devenit extrem, extrem de periculos. Eu am spus de mai multe
ori că Traian Băsescu nu mă reprezintă. Dar asta nu-l degrevează pe el
de sarcina de a mă reprezenta. Știu că pare greu de înțeles, dar așa e!
Or Traian Băsescu „luptând” cu USL, „luptă” cu 70% dintre cetățenii cu
drept (exercitat) de vot din România. Nu e vorbă, niciun președinte al
țării ăsteia n-a putut, și n-o să poată, să facă abstracție de forțele
politice care l-au sprijinit pentru obținerea funcției și care-l
sprijină în exercitarea mandatului. Dar de aici și până la a te face
purtătorul fățiș al intereselor acestora este o cale lungă, ca de la a
suferi de foame și a muri de foame.
Traian Băsescu poate fi
nemulțumit de activitatea guvernului. Dar rolul său ca președinte de
țară nu este să bage populația în panică. Ci să discute cu Executivul și
să incerce să-l influențeze spre bine. Dacă Victor Ponta este atât de
necopt încât să refuze un dialog pe niște teme care să ducă la creșterea
nivelului de trai al cetățenilor, atunci sarcina unui om responsabil
aflat în cea mai înaltă funcție din stat nu este să isterizeze națiunea,
ci să-și folosească toate pârghiile pe care le are la îndemână, de la
consilieri până la serviciile speciale, pentru a comunica, discret,
guvernului, măsurile pe care trebuie să le întreprindă. Traian Băsescu
este vedeta de presă a Opoziției. Precedentul pe care l-a creat este
deosebit de grav. Este foarte greu să-i ceri viitorului președinte al
României să nu se folosească de liberatea deplină pe care și-a permis-o
Traian Băsescu, ostentativă la adresa Constituției, și poate chiar
să-și aroge drepturi suplimentare. Singura soluție în acest sens este
modificarea Legii Supreme cu niște prevederi clare referitoare la
limitarea prerogativelor prezidențiale, inclusiv în privința prezenței
sale publice. Să se spună, de exemplu, că „șeful statului” nu poate avea
întrevederi politice decât în prezența reprezentanților tuturor
partidelor parlamentare. Și că înainte de a critica în presă guvernul,
trebuie să existe o scrisoare de atenționare trimisă în mod oficial
primului ministru, în care să fie descrise temele care vor face obiectul
expunerii publice. Și că în cazul în care premierul răspunde – în
termen de 24 de ore – tot în mod scris și oficial și cere o întrevedere,
președintele nu mai are dreptul să comunice presei nemulțumirile sale
până după ședința cu șeful Executivului, când se organizează o
conferință de presă comună.