Nicolae Duduianu, zis Pian, lider al grupării interlope Duduianu din Bucureşti, care era principalul suspect într-un dosar de tentativă de omor, a fost prins de poliţişti şi audiat la Serviciul Omoruri al Poliţiei Capitalei.
Poliţia Capitalei precizează într-un comunicat de presă că suspectul, în vârstă de 59 de ani, a fost reţinut şi urmează a fi prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă, după ce a lovit intenţionat un bărbat cu maşina.
„În fapt, în seara de 7 februarie, în jurul orei 20,00, un bărbat de 39 de ani, angajat în traversare, la culoarea verde a semaforului, la intersecţia str. Buzoieni cu Calea Rahovei, a fost acroşat de un autoturism, care după ce l-a lovit, a părăsit locul. Din datele rezultate în urma vizionării imaginilor surprinse de camerele de supraveghere din zonă şi a audierii unor martori, a rezultat că între pieton şi conducătorul auto a existat un schimb de replici, pe fondul faptului că bărbatul angajat în traversare ar fi lovit cu piciorul autoturismul care nu îi cedase trecerea. La acel moment, şoferul ar fi accelerat şi l-a lovit cu intenţie pe pieton, trecând cu roţile peste picioarele acestuia. Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale”, se arată în comunicat. Potrivit DGPMB, în acest dosar de tentativă de omor, reprezentanţi ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi ai Serviciului Omoruri au efectuat, miercuri dimineaţă, două percheziţii domiciliare în municipiul Bucureşti.