După ani buni în care a ţinut încuiat în sertar contractul de salubrizare a oraşului, Primăria Constanţa a publicat în sfârşit, la solicitarea unui jurnalist de investigaţii, înţelegerea cu SC Polaris SRL. Desecretizarea contractului a venit la câteva zile după ce DNA l-a trimis în judecată pe fostul primar Radu Mazare, la pachet cu Eduard Martin şi Sorin Strutinsky, în dosarul şpăgii de şapte milioan dee euro pentru contractul cu Polaris.
Deşi, după cum spun procurorii, familia Martin, care controlează SC Polaris SRL, l- a umplut cu bani negri pe Radu Mazăre, “investiţia” de şapte milioane de euro a fost foarte profitabilă. Potrivit contractului dintre SC Polaris şi Primăria Constanţa, investiţia iniţială pe care firma fraţilor Martin s-a angajat să o facă a fost de puţin peste 3,3 milioane de euro. De aceşti bani s-au achiziţionat 50.000 de europubele de 240 de litri, 3.000 de containere de 1.100 de litri, 20 de aspiratoare pentru deşeuri urbane, zece autogunoiere de 14 metri cubi, două autogunoiere de şase metri cubi şi o automăturătoare colectoare. Cea mai scumpă este aceasta din urmă, care a costat 119.100 de euro, iar cele mai ieftine sunt europubelele mici, care au costat 25,50 euro bucata
“În perioada 2008-2014, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, cu ajutorul inculpatului Strutinsky Sorin Gabriel, a primit de la SC POLARIS M HOLDING SRL, al cărei asociat și administrator în fapt era inculpatul Martin Eduard Stelian, peste 7 milioane de euro, pentru că a asigurat acesteia câștigarea unei licitații organizate de Primăria Constanța pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a orașului. În anul 2008, între SC POLARIS M HOLDING SRL și instituția publică condusă de inculpatul Mazăre Radu Ștefan a fost încheiat un contract având ca obiect delegarea serviciului de salubrizare pentru o perioadă de 25 de ani și un act adițional la acest contract prin care valoarea acestuia a fost majorată nejustificat cu 10 milioane de lei”, susţin procurorii anticorupţie.
“Ca urmare a încheierii acestui contract a fost produs Primăriei Constanța un prejudiciu în sumă de 200.213.248,91 lei, din care TVA 36.811.616,60 lei, sumă care constituie în același timp un folos necuvenit obținut de societatea comercială beneficiară a contractului”, mai arată anchetatorii. Transformat în euro, prejudiciul este de 44,4 milioane de euro, ceea ce înseamnă un profit de 400% la “investiţia” iniţială de 3,3 milioane în utilaje şi şapte milioane de euro şpagă.