Expertul în asigurări Cristian Constantinescu, fost președinte
al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din
România (UNSAR), a criticat joi în termeni duri modul în care
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), condusă de Mişu Negriţoiu,
a procedat în cazul în cazul Astra Asigurări. El a declarat că decizia
ASF este tardivă pentru că autorizația de funcționare ar fi trebuit
retrasă la finalul lui 2013, când societatea raportase o marjă de
solvabilitate sub 1.
Potrivit legii, asiguratorii trebuie să aibă o marjă de
solvabilitate supraunitară. „Decizia ASF este tardivă. Trebuia luată de
foarte mult timp. De asemenea, de foarte mult timp trebuia să i se
interzică activitatea normală acestei societăți, pentru că lucra în
afara legii, neavând marja de solvabilitate și de lichiditate potrivit
legii. Nu știu pe baza cărei legi a funcționat această societate.
Potrivit raportărilor oficiale ale societății, care erau oricum
incorecte, în vară s-au împlinit doi ani de când societatea nu avea
marja de solvabilitate adecvată. Situația societății astăzi, când i s-a
declarat falimentul, e mai rea decât în momentul în care a fost preluată
în administrare specială’, a declarat Constantinescu pentru Agerpres.
El
a adăugat că, la sfârșitul anului 2013, societatea raportase o marjă de
solvabilitate subunitară. „Raportările erau total greșite, primele erau
umflate. Astra avea un obicei: emitea polițe fără acordul clientului
și, odată emisă polița, prima era subscrisă. Clientul primea oferta, o
punea în coșul de gunoi, dar prima rămânea acolo…. Erau câteva sute de
milioane, ca volum de prime în această situație. Această situație
fusese constatată de ASF în urma controalelor”, a adăugat fostul
președinte al UNSAR.
În ceea ce privește despăgubirile, Cristian
Constantinescu susține că Astra are activ net negativ, motiv pentru care
Fondul de Garantare a Asiguraților va fi afectat în proporție de
70-80%: „Astra are un activ net negativ… Nu are rezerve. Se vor vinde
probabil sedii… În opinia mea, Fondul va fi foarte serios afectat, în
proporție de 70-80%”.
Consiliul Autorității de Supraveghere
Financiară (ASF) a solicitat miercuri intrarea în faliment a societății
Astra Asigurări, care se află în administrare specială, și a decis
retragerea autorizației de funcționare a companiei. Președintele ASF,
Mișu Negrițoiu, a declarat că impactul despăgubirilor în cazul Astra
Asigurări, calculat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF),
este de 700 milioane de lei, iar Fondul de Garantare a Asiguraților are
aproape un un miliard de lei.