Cu toate că societatea se află într-o acută criză de lichidităţi, acţionarii Astra Asigurări, companie controlată de omul de afaceri Dan Adamescu şi aflată în administrare specială, au aprobat marţi suspendarea procedurii de majorare a capitalului social. Procedura ajunsese în cea de-a treia etapă, destinată investitorilor instituţionali.
Astfel, acţionarii Astra au decis suspendarea procesului de majorare a capitalului până la suspendarea efectelor deciziei ASF nr. 999 din 26 mai.
Societatea de asigurări a atras, după primele două etape ale majorării de capital, doar 134.000 de lei, din totalul de 425 milioane de lei necesare. Din 6 august a început etapa destinată investitorilor instituţionali, care urma să se deruleze până la 19 august. Autoritatea de Supraveghere Financiară purta discuţii în ultima perioadă cu mai multe fonduri de investiţii, în special din China.
Astra se află înntr-un proces de redresare financiară din februarie 2014, având ca administrator special firma KPMG Advisory. Conform reprezentanţilor administratorului special, au avut loc negocieri cu o serie de investitori strategici interesaţi în procesul de majorare a capitalului social al Astra, iar rezultatele acestor negocieri urmau să fie cunoscute la încheierea operaţiunii de majorare a capitalului.

Articolul precedentSC Neptun Olimp vinde terenurile pentru ca să-și acopere găurile financiare.
Articolul următorCristian Constantinescu, atac la Mişu Negriţoiu: Astra Asigurări trebuia să rămână fără autorizaţie de funcţionare încă din 2013