Autoritatea Electorală Permanentă l-a verificat la cheltuielile de campanie pe independentul Gabriel Oprea, care înainte de sfârșitul binemeritat al carierei politice a încercat să convingă electoratul să îi dea un mandat de deputat în Circumscripția Electorală 6 București. Fostul ministru de Interne nu a intrat în Parlament, însă a investit ceva pentru a ieși în față în campanie. Potrivit cifrelor publicate de AEP în Monitorul Oficial, banii cheltuiți în campania electorală provin din donații – 117.250 lei, plus 4.000 de lei din veniturile proprii puse la bătaie chiar din buzunarul său. Pe ce s-au dus banii se arată tot în documentul furnizat de AEP. Astfel, 36.603,4 lei au fost investiți în producția și difuzarea materialelor de propagandă electorală online, 6.133,26 lei au fost puși la bătaie pentru afișe electorale, închirierea de spații și echipamente, cheltuieli de protocol destinate organizării de evenimente cu tematică politică politică, economică, cultură sau socială, transport și cazare, pentru asistență juridică și alte tipuri de consultanță și pentru plata mandatarilor financiari a însemnat în bani 30.920,97 lei, în timp ce 247,65 de lei au fost cheltuielile pentru comisioanele bancare. Însă cea mai mare sumă – 46.620 lei – a însemnat costul cu broșurile, pliantele și alte materiale de propagandă electorală tipărite cu fața lui Oprea și promisiunile sale. În schimb, Oprea nu a cheltuit nimic pentru cercetări sociologice, considerând probabil că nu are nevoie de așa ceva.
Când a tras linie, AEP a ajuns la concluzia că Oprea a cheltuit un pic mai puțin față de veniturile pe care le avea la dispoziție – 120.525,28 lei, din totalul de 121.250 lei.
Atunci când și-a anunțat candidatura ca independent într-o conferinţă de presă organizată la sediul Uniunii Militarilor şi Politiştilor „Mihai Viteazul” din Capitală, Oprea spune că face aceasta „la cererea militarilor şi poliţiştilor din toată ţara şi mai ales din Bucureşti”. Oprea susținea că deși a revenit la UNPR ca preşedinte, ar vrea să le fie deputat independent militarilor și a poliţiştilor, pe care să îi reprezinte „prin asociaţie şi din Parlamentul României, Comisia de Apărare”.
Însă în 2020 Oprea nu a mai convins fără să aibă în spate o armată a unui partid, mai ales că polițiștii cărora li se adresa au un coleg care și-a pierdut viața într-un incident creat chiar de Oprea. Se pare că doar candidatul a uitat de Bogdan Gingină, deși are chiar un dosar pe rol, în care este acuzat de abuz în serviciu constând în folosirea resurselor umane și materiale ale Ministerului Afacerilor Interne pentru a asigura, în mod nelegal, însoțirea deplasărilor efectuate de ministru cu echipaje ale poliției rutiere și abuz în serviciu constând în încheierea unui protocol în baza căruia procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a beneficiat, în mod nelegal, de însoțirea deplasărilor efectuate cu echipaje ale poliției rutiere.
Gabriel Oprea a fost ales de două ori deputat de Ilfov, prima oară în 2004 și apoi în 2008, iar între 2012-2016 a fost senator. Deși pe 19 septembrie 2016 parlamentarii au decis să îl protejeze pe Gabriel Oprea, votând pentru păstrarea imunității acestuia, gestul a dus la proteste în stradă în București și în mai multe orașe din țară. Astfel că după o săptămână, pe 26 septembrie 2016, Gabriel Oprea a demisionat din Senat.