Călin Popescu Tăriceanu a declarat la ieșirea de la DNA că ”dosarul pleacă de la premise eronate, aberante”.
Acesta continuă să conteste decizia procurorilor care susțin că Guvernul condus de fostul premier a emis hotărâri care să favorizeze o anumită companie.
Cu toate acestea, funcția exercitată de Popescu Tăriceanu nu i-ar fi permis să emită singur hotărârile de guvern, acestea trecând printr-un proces de avizare și motivare.
”Prim-ministrul nu dă așa din pixul lui HG-uri cum își imaginează unii, ele parcurg o întreagă procedură administrativă, sunt avizate din punct de vedere legal și de aici toată construcția care a fost făcută de procurori pe o bază, așa cum v-am spus, falsă”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu la ieșirea din DNA.
Fostul preşedinte al Senatului s-a prezentat astăzi la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a fi clarificată începerea urmăririi penale pe numele său, în cazul dosarului pentru luare de mită.
Calitatea de suspect rămâne singura calitate
La ieşirea din sediul DNA, deși i s-a adus la cunoştinţă calitatea de suspect, Tăriceanu a insistat pe faptul că dosarul reperezintă un fals și a anunțat că cerut timp procurorilor pentru studierea probelor suplimentare depuse la dosar.
„Sunt acuzat de obținerea unor foloase indirect de mită, dar ceea ce vreau să precizez este că acest dosar pleacă de la o serie de premise false, eronate și aberante, și anume că, în perioada în care am condus Guvernul României, Guvernul a emis o serie de HG-uri care să favorizeze o anumită companie”.
Referat DNA: mita vine din Austria
DNA a cerut luni Parchetului General sesizarea președintelui pentru începerea urmăririi penale a lui Popescu-Tăriceanu. Fostul premier a respins acuzațiile Direcției Naționale Anticorupţie, precizând că nu s-au făcut plăţi către firma Microsoft cât timp el s-a aflat la conducerea Guvenului.
Tăriceanu pledează nevinovat: ”Acuzația de luare de mită mi se pare aberantă”
Potrivit unor surse judiciare, firma în cauză ar fi Fujitsu Siemens Computers GmbH Austria, firmă care a distribuit licențele Microsoft în România, DNA susținând că Popescu Tăriceanu ar fi încasat suma de 800.000 de dolari.