Foto: Facebook

La finele săptămânii trecute, în mai multe județe din țară au fost schimbați directorii din unitățile de învățământ, aproape peste noapte. Nu a fost dat vreun concurs, iar numirile au fost făcute pe repede înainte, pe principiul „pentru că trebuie”. Numărul directorilor înlocuiți este undeva în jurul a o mie, iar mai mulți politicieni – mai puțin din partea liberalilor, au atras atenția că este o problemă, din mai multe puncte de vedere. Mai ales că și ministrul numit al Educației, Sorin Cîmpeanu, începuse să zică ceva de concursuri pe bune, în momentul în care deja inspectoratele din țară au anunțat că strâng CV-uri pentru posturile de directori. Însă nu doar în țară ne arătăm unii pe alții cu degetul, ci va afla și Comisia Europeană despre cum se face performanță în educație, promite europarlamentarul Victor Negrescu.

Europarlamentar pe listele PSD, Negrescu anunță că a sesizat Comisia Europeană și avertizează că politizarea trebuie să înceteze. „Am sesizat astăzi Comisia Europeană privind schimbarea de pe o zi pe alta a aproximativ 1.000 de conducători de instituții de învățământ din România fără o evaluare prealabilă și criterii de performanță. Este un demers ce contravine mai multor documente aprobate la nivel european și care pune în pericol implementarea recomandărilor incluse în mecanismul Semestrului European.

Mai mult decât atât, schimbările sunt făcute în mijlocul anului școlar fără o informare adecvată a comunităților școlare. Astfel, în mai multe zone din țară au fost reacții din partea părinților și au fost constatate schimbări cu oameni fără experiență, proveniți din alte localități sau alte instituții de învățământ.
Dar nu sunt o persoană care să generalizeze. Sunt și cazuri în care schimbările se impuneau dar așa cum am declarat în repetate rânduri, indiferent cine era la guvernare, politizarea trebuie să înceteze, întrucât doar competența poate conduce la creșterea calității în educație”, scrie Victor Negrescu pe Facebook.

Articolul precedentAleșii României: Emil Boc, primarul Clujului
Articolul următorTomac se simte atacat și reacționează: „Nu voi lăsa pe nimeni să-și justifice neputința aruncând cu noroi spre partidul pe care l-am condus”