Unul conduce un sector verde, curat, răcoros, bine luminat și administrat impecabil pe Facebook. Celălalt conduce Sectorul 2 în care trăiesc oamenii reali cărora, peste doi ani, le va cere probabil din nou votul. După aproape doi ani de mandat, cele două realități încă nu s-au întâlnit.

M-am născut și am crescut în Sectorul 2. Nu l-am descoperit într-o vizită și nici din fotografiile Primăriei. Îi știu străzile, cartierele, parcurile, zonele care au crescut și zonele care au fost lăsate să îmbătrânească. Am văzut Sectorul 2 schimbându-se în bine și îl văd acum, în prea multe locuri, mergând în sens invers.

În ultimele zile am făcut ceea ce, până la urmă, ar trebui să fie banal pentru cine vrea să afle cum funcționează o administrație: am mers pe străzi.

Am mers prin cartiere. Am fotografiat. Am stat de vorbă cu oamenii. Am revenit în aceleași locuri. Am comparat ceea ce se vede pe teren cu ceea ce Primăria Sectorului 2 spune public că se întâmplă.

Facebook-ul a venit abia după aceea.

Și aici începe povestea primarilor sectoarelor 2, Rareș și Hopincă.

Rareș este primarul unui Sector 2 aproape minunat. Curat. Verde. Răcoros vara. Bine luminat noaptea. Cu străzi spălate, parcuri îngrijite, probleme identificate și echipe mobilizate. Ba, mai are și locuri de parcare!

Îl găsești pe Facebook.

Hopincă este primarul celuilalt Sector 2.

Cel în care locuiesc oamenii reali.

Iar cei doi par să nu comunice prea bine între ei.

Uneori par chiar certați.

Rareș îl laudă pe Facebook. Hopincă îl contrazice în teren.

Primarii sectoarelor 2: Rareș comunică, Hopincă administrează

În aproximativ trei luni se împlinesc doi ani de când Rareș Hopincă a preluat conducerea Primăriei Sectorului 2.

Nu poate spune nimeni că a fost absent. Dimpotrivă.

Primarul Rareș este extrem de prezent în social media. Postări, fotografii, reel-uri, vizite, întâlniri cu locuitorii, explicații, „am verificat”, „am discutat”, „am cerut”, „urmărim”, „intervenim”, „continuăm”.

O veritabilă fabrică de comunicare.

Și trebuie recunoscut: e ok făcută. Și totuși, succesul (adevărat) se lasă așteptat! Nici măcar Primarul Rareș nu performează!

Mesajele sunt simple. Fotografiile sunt bune. Problemele sunt împachetate într-o poveste ușor de consumat. Primarul Rareș apare aproape întotdeauna în poziția omului care tocmai a descoperit problema și a pus administrația în mișcare.

Numai că apoi intră în scenă primarul Hopincă.

Pentru că administrația nu se măsoară doar în numărul problemelor descoperite de Rareș pe Facebook.

Se măsoară în numărul de probleme pe care Hopincă reușește să le facă să le rezolve în teren.

Iar aici începe diferența dintre cei doi primari ai celor două Sectoare 2.

Să stai de vorbă cu oamenii nu te transformă automat în primar „la firul ierbii”

Primarul Rareș merge în cartiere și discută cu locuitorii. Foarte bine. Asta este dovada că a citit cartea!

Dar a coborî din mașină, a asculta câțiva cetățeni, a face câteva fotografii și a posta apoi întâlnirea nu te transformă automat într-un administrator.

Administrația la firul ierbii începe după ce camerele au plecat.

Cine preia problema? Cine răspunde? În cât timp? Cine verifică? Și, mai ales, trebuie omul să o reclame din nou peste o lună?

Aici îl căutăm pe primarul Hopincă.

Din discuțiile pe care le-am avut pe teren și din situațiile pe care le-am fotografiat, tocmai aici apare fisura.

Oameni care reclamă mașini parcate în continuare pe trotuare. Trotinete electrice care circulă prin parcuri deși Primăria amintește solemn că sunt „strict interzise”. Mizerie pe străzi secundare. Deșeuri. Probleme de iluminat. Parcuri întreținute inegal. Arbori plantați care se usucă. Lucrări care durează nepermis de mult. Sesizări care sunt „transmise” mai departe.

Primarul Rareș comunică faptul că administrația lucrează.

Primarul Hopincă trebuie să demonstreze că problema a fost rezolvată.

Iar cele două lucruri sunt foarte diferite.

Primăria răspunde mult. Sectorul 2 nu se repară însă cu răspunsuri

Aceasta este poate cea mai interesantă caracteristică a administrației conduse de primarii Rareș și Hopincă după aproape doi ani.

A devenit aproape bună la circuitul sesizării.

„Am transmis.”

„Am informat.”

„Am solicitat.”

„Urmărim situația.”

„Echipele au fost anunțate.”

„Instituția competentă este…”

Procedural, toate pot fi perfect corecte. Primarul Rareș poate posta că sesizarea a fost preluată. Mai departe nu mai este treaba lui! Să rezolve Hopincă!

Numai că omul nu locuiește într-un număr de înregistrare.

Locuiește pe strada unde becul nu funcționează, mașina stă pe trotuar, gunoiul rămâne lângă bloc sau groapa îi rupe suspensia, ori Supercom îi lasă levigatul la poartă!

Acolo trebuie să ajungă primarul Hopincă.

Pentru cetățean, administrația nu se termină când problema a intrat într-un registru.

Se termină când problema a dispărut pentru că a fost rezolvată.

Iar în Sectorul 2 avem prea multe situații în care Rareș poate demonstra că administrația a lucrat, iar Hopincă lasă în urmă problema pentru care s-a lucrat.

Poliția Locală: Rareș publică legea, Hopincă trebuie să o aplice

Primăria Sectorului 2 a reamintit recent pe Facebook că accesul trotinetelor electrice, bicicletelor electrice și altor vehicule motorizate în parcuri este interzis.

Temei legal. Amenzi. Explicații.

Primarul Rareș arată impecabil aici.

Există lege? Există!

Există regulament? Există!

Există sancțiune? Ohoo!

Numai că în teren îl găsim din nou pe primarul Hopincă.

Oamenii cu care am discutat și cei care au reacționat public indică parcuri în care trotinetele continuă să circule: Tei, Obor, Ciurea, Național, Motodrom, Plumbuita, Morarilor, Ion Creangă.

Inclusiv parcul aflat în fața Primăriei Sectorului 2.

Un locuitor a rezumat situația într-un singur cuvânt:

„Teoretic.”

Practic, oamenii spun că trotinetele circulă printre copii, că agenții de pază nu intervin, că Poliția Locală este prea puțin prezentă și că sesizările nu schimbă întotdeauna situația.

Mai mult, chiar primarul Rareș a recunoscut public, într-o discuție despre problemele din zona Ion Berindei, că Poliția Locală „mai are de lucrat” și că trebuie să își facă treaba „profesionist”.

Aici primarii Rareș și Hopincă par pe poziții total opuse! Chiar mai este de lucrat.

Din ceea ce se vede în teren și din ceea ce spun oamenii, autoritatea Poliției Locale pare mai degrabă slăbită decât consolidată în acești aproape doi ani.

Nu este suficient ca Rareș să publice regulamentul.

Hopincă trebuie să-l facă respectat.

Altfel, legea rămâne doar un banner bine scris pe Facebook.

Supercom: Rareș anunță că se spală, oamenii îi arată lui Hopincă cum arată strada

Salubrizarea este una dintre cele mai persistente nemulțumiri întâlnite în teren.

Și nu vorbim despre o singură stradă sau despre un singur cetățean supărat.

Am văzut zone murdare. Am făcut fotografii. Am discutat cu locuitori care reclamă frecvența sau calitatea serviciului. Aceleași probleme apar și public, în cartiere diferite.

Supercom revine constant în discuții.

Oamenii reclamă saci rămași pe domeniul public, levigat, străzi secundare insuficient curățate, zone în care spun că echipele trec rar și operațiuni de „spălare” al căror efect este contestat imediat după efectuare.

Primarul Rareș anunță spălări stradale cu zile, ore și tronsoane.

Foarte bine.

Primarul Hopincă trebuie însă să răspundă la întrebarea simplă: cum arată strada după ce cisterna a trecut?

Pentru că asta este administrație.

Nu putem măsura curățenia Sectorului 2 în kilometri de traseu declarați sau în numărul operațiunilor executate contractual.

O măsurăm uitându-ne pe jos.

Iar în prea multe locuri, Sectorul 2 al lui Hopincă nu seamănă deloc cu Sectorul 2 al lui Rareș.

Primarii Rareș și Hopincă nu se pun de acord nici cine face dezinsecția

Există și momente în care comunicarea oficială începe să se încurce singură.

Într-un răspuns către o locuitoare care reclama probleme de dezinsecție, Primăria Sectorului 2 afirma:

„Împreună cu reprezentanții Primăriei Capitalei am făcut toate demersurile necesare și aplicăm tratamente de dezinsecție conform planului de acțiune stabilit.”

Ulterior, pentru aceeași problemă, instituția răspunde:

„Tratamentele de dezinfecție, deratizare și dezinsecție sunt realizate exclusiv de către Primăria Capitalei.”

Într-o situație, cetățeanul este îndrumat către CMEIB. În alta, către ADIDDD.

Poate exista o explicație administrativă perfectă pentru diferență.

Nu afirmăm că avem aici o contradicție juridică.

Avem însă o incoerență evidentă de comunicare.

Și parcă îi vedem din nou pe primarii celor două Sectoare 2 discutând între ei.

Rareș spune:

„aplicăm.”

Hopincă răspunde:

„exclusiv Primăria Capitalei.”

Dacă administrația însăși nu reușește să îi spună limpede cetățeanului care este rolul Sectorului 2 și cine trebuie să îi rezolve problema, e puțin nedrept să-i cerem omului să devină expert în arhitectura instituțională a Bucureștiului.

Rareș a descoperit „normalitatea”. Hopincă încă o caută prin cartiere

La Pantelimon 260, Primăria a prezentat transformarea unui spațiu abandonat într-o mică, foarte mică zonă verde.

Aleile au fost refăcute, au apărut gazon, arbori, plante și mobilier urban.

Și arată bine. Trebuie spus. Primarul Rareș a numit-o: „normalitatea pe care vrem să o vedem în fiecare cartier”.

Exact.

Problema apare când pleci de la fotografia lui Rareș și mergi prin Sectorul 2 al lui Hopincă.

Locuitorii vorbesc despre parcuri și părculețe cu echipamente degradate, lipsă de curățenie, fântâni nefuncționale, spații care au nevoie de reparații, arbori uscați și zone unde întreținerea este mult sub standardul fotografiat la Pantelimon 260.

Există și oameni care spun că un parc arată mai bine anul acesta. Și l-am văzut!

Sectorul 2 nu este chiar un deșert administrativ.

Există și câteva intervenții bune. Există zone care arată mai bine. Există și câteva lucrări care trebuie creditate.

Problema primarilor Rareș și Hopincă este alta: normalitatea există pe bucăți.

Rareș o fotografiază acolo unde a apărut.

Hopincă trebuie să explice de ce nu a devenit încă standard în tot sectorul. Că atât se poate?

Parcul Național: Rareș spune „nu mai este mult”. Hopincă a avut aproape doi ani

Cazul Parcului Național spune multe despre diferența dintre cei doi primari.

Primarul Rareș a anunțat intrarea lucrărilor în „etapa finală” și un calendar de redeschidere graduală.

„Nu mai este mult”, le-a transmis oamenilor.

Numai că această lucrare nu este un șantier moștenit pe care Hopincă încearcă să-l salveze. Este șantierul început în mandatul său.

Trec zilnic prin zonă. Îl văd. Și nu am nevoie de Facebook ca să știu cum arată.

Îl văd și oamenii care locuiesc acolo, oamenii cu care am stat de vorbă.

De aceea reacția lor nu este entuziasmul cuiva care află că mai sunt câteva săptămâni până la final.

Este exasperarea celui care întreabă de ce a fost nevoie de aproape doi ani.

Primarul Rareș spune: „nu mai este mult”.

Primarul Hopincă trebuie să răspundă la întrebarea: „de ce a durat atât?”

Pentru un om de 70 de ani, doi ani în care parcul lui este șantier … chiar sunt doi ani din viață.

Asta nu încape într-un ”reel” de 30 de secunde.

Există și o instituție unde Rareș și Hopincă par, în sfârșit, să conducă același Sector 2

Ar fi incorect să scriem că nimic nu funcționează. Nu este adevărat. Din tot ceea ce am urmărit, DGASPC Sector 2 este excepția evidentă.

Activitățile pentru seniori organizate în centrele comunitare sunt concrete, există, sunt gratuite și, mai important, reacția beneficiarilor este fundamental diferită de cea întâlnită în alte zone ale administrației.

Oamenii nu întreabă: „De ce nu funcționează?”

Întreabă: „Cum mă înscriu și eu?”

Unii locuitori din alte sectoare vor să participe. Asta spune enorm.

Când un serviciu public funcționează, nu ai nevoie de o fabrică de explicații pentru a demonstra că funcționează. Se vede.

DGASPC este, dintre instituțiile și serviciile pe care le-am analizat, structura care îi furnizează primarului Rareș exact imaginea pe care primarul Hopincă ar avea nevoie să o producă prin administrație: un serviciu public apreciat pentru rezultatul lui, nu pentru comunicarea din jurul lui.

Primarii celor două Sectoare 2 au însă o problemă: cetățenii nu-i votează separat

După aproape doi ani, imaginea care se conturează nu este a unui primar absent. E prezent pe străzi, vorbește cu lumea! Doar că nu livrează! Nu pare să aibă capacitatea administrativă de care are nevoie un primar! Pare copleșit și fără idei! Iar ideile pe care le-a avut dacă încă nu i-au adus mai mult rău, probabil o vor face.

Este ceva ce îi separă pe cei doi primari.

Primarul Rareș pare foarte performant în administrarea imaginii in social media!

Primarul Hopincă, mult mai puțin performant în transformarea acestei imagini într-un standard administrativ uniform și normal pentru anul 2026.

Rareș comunică.

Hopincă administrează.

Rareș răspunde.

Hopincă trebuie să rezolve.

Rareș merge în cartiere.

Hopincă trebuie să se întoarcă după o lună și să vadă dacă problema mai există.

Rareș anunță.

Hopincă trebuie să livreze.

Și după toate astea rămâne întrebarea simplă, imposibil de rezolvat prin PR: Ce s-a schimbat de fapt în doi ani?

În acest moment, ceea ce am văzut pe teren nu îi califică pe primarii celor două Sectoare 2 pentru un cec în alb de încă patru ani.

Peste doi ani, Rareș și Hopincă vor avea aceeași problemă.

Cetățeanul va primi un singur buletin de vot.

Și va vota într-un singur Sector 2.

Dacă actualul primar va mai avea ocazia politică de a candida (pentru că ”pe la colțuri” se aude că nici în Partid nu este bine văzut, cică ar trage Partidul în jos) va trebui ca până atunci cele două sectoare să se fi unit.

Sectorul 2 al lui Rareș, cel de pe Facebook. Și Sectorul 2 al lui Hopincă, cel de pe teren.

Pentru că, deocamdată, primarii Rareș și Hopincă par să conducă două administrații diferite și să comunice surprinzător de puțin unul cu celălalt.

Și apoi este Flamaropol

Poate că nicăieri ruptura dintre primarii celor două Sectoare 2 nu se vede mai bine decât la Patinoarul Mihai Flamaropol.

În 6 octombrie 2025, primarul Rareș avea un mesaj pentru „sceptici și pesimiști”:

„Patinoarul Mihai Flamaropol chiar se face.”

Spunea că lucrările sunt „în plină desfășurare”. Spunea că:

„Ritmul este bun, la fel și mobilizarea pe teren.”

Așa arăta Flamaropol în Sectorul 2 al lui Rareș.

Așa arată acum Flamaropol în Sectorul 2 al lui Hopincă.

În 2026 a trebuit să vorbească și primarul Hopincă.

Proiectul nu mai evolua în ritmul dorit. Situația nu îl mai mulțumea. Contractul ajunsese într-un blocaj, constructorul notificase încetarea, lucrările au fost suspendate, iar proiectul a intrat în procedura de transfer către Sectorul 2. Știm, așa cum se întâmplă când nu există comunicare.

Un termen cert de finalizare nu mai există.

Între timp, Flamaropol a început să apară spontan în discuțiile oamenilor chiar și atunci când Primăria vorbește despre cu totul altceva.

Sub o postare despre Parcul Național. Sub o amenajare de cartier.

„Dar cu patinoarul ce se întâmplă?”

Asta este momentul în care un proiect nu mai este doar o problemă administrativă. Devine memorie publică.

Primarul Rareș îi numea „sceptici și pesimiști” pe cei care nu credeau.

Primarul Hopincă a avut apoi neplăcuta misiune de a explica realitatea.

Aproape un an mai târziu, problema celor doi nu mai este că există sceptici.

Problema este că realitatea le-a depășit puterea de anticipare! Nu pentru prima dată și, cu siguranță, nu pentru ultima dată!