foto: hasthag news.ro

Acțiune în forță astăzi, coordonată de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, în București și județele Ilfov, Teleorman, Constanța, Giurgiu, Ialomița, Călărași și Galați, în legătură cu obținerea ilegală a pensiilor de sute de beneficiari.

Au fost efectuate 30 de percheziții la domiciliile mai multor persoane fizice, la sediile unor persoane juridice și la Casa de Pensii București, în acest moment fiind derulate audieri la sediul DIICOT – Structura Centrală.

Peste 860 persoane au beneficiat de pensii ilegal, spun procurorii DIICOT, în acest sens fiind deschis un dosar penal în care se fac cercetări pentru constituirea unui grup infracțional organizat, fals informatic, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

Și, din ce detaliază anchetatorii, la mijloc era vorba despre un angrenaj bine pus la punct, încă din anul 2018, când, „pe raza municipiului București s-a constituit și a activat un grup infracțional organizat”.

Pe scurt, membrii grupului se ocupau cu introducerea on-line în bazele de date aparținând Agenției Naționale de Administrare Fiscală a unor date informatice nereale, reprezentate de declarațiile fiscale D 112 (declarația privind obligația de plată a contribuțiilor sociale, impozitul pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate) care atestă o vechime fictivă în muncă pentru un număr considerabil de persoane, cu scopul de a fi utilizate de Casele de Pensii competente pentru emiterea deciziilor de pensionare și implicit pentru stabilirea cuantumul pensiei.

Pentru atingerea scopului, membrii grupului infracțional au folosit asociații nonprofit fără activitate, societăți comerciale de tip fantomă și persoane vulnerabile ale căror date de identificare erau utilizate pentru a emite documente ce atestau, nereal, calitatea de angajat pentru persoanele interesate să obțină vechimea în muncă, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 15.000 și 50.000 lei.

Prin depunerea acestor declarații fiscale s-a urmărit crearea unui istoric scriptic în câmpul muncii pentru beneficiarii pensiilor, astfel încât aceștia să îndeplinească condiţiile de eligibilitate impuse de Casele de Pensii din punct de vedere al veniturilor realizate. Astfel, deși beneficiarii pensiilor nu au fost niciodată angajați la societățile comerciale și la asociațiile nonprofit controlate de membrii grupului infracțional organizat, în urma depunerii declarațiilor, aceștia au dobândit în mod fictiv și retroactiv această calitate.

Până în prezent a rezultat faptul că prin această modalitate, pe parcursul a 5 ani s-a generat o vechime nereală în muncă pentru un număr de peste 860 persoane (beneficiari).

De asemenea, aceste declarații au fost utilizate la majorarea cuantumului pensiei sau pentru emiterea deciziei de pensionare la solicitarea a peste 170 de persoane, cauzând bugetelor Caselor de Pensii competente o pagubă în valoare totală de aproximativ 7.000.000 lei, calculată până la data de 31.12.2024, ce are caracter evolutiv, valoarea sa continuând sa crească până în prezent.

Urmarea acestor acțiuni, Casele de Pensii au fost induse în eroare prin stabilirea, în mod necorespunzător, a unei valori mult mai mare a cuantumului sumelor de bani plătite persoanelor care au solicitat acordarea sau recalcularea pensiei. Mai mult, în unele cazuri, acestea au acordat pensii unor persoane care, fără aceste perioade introduse în mod nereal, nu ar fi beneficiat de acest drept.

Nucleul grupării de criminalitate organizată, constituită pe principiul colaborativ, egalitarist, bazată pe interdependența pozitivă, fără lider sau o ierarhie, reunește 7 membri, doi dintre ei fiind funcționari publici.

De asemenea, din probele administrate a reieșit faptul că grupul infracțional organizat, la diferite date, a fost sprijinit de alți 13 suspecți, cu rol de susținere, dezvoltare și sprijin, toți aflați sub coordonarea palierului central.

Membrii constituenți, cu rol decizional și de coordonare, au identificat, direct sau prin intermediul celorlalți membri ai grupului, asociații nonprofit și societăți comerciale ale căror situații contabile erau pretabile pentru a fi folosite la angajarea fictivă a persoanelor interesate de generarea de vechime în muncă, persoane vulnerabile sau cu situație financiară precară, ale căror date de identitate au fost folosite pentru a fi interpuse în relațiile cu instituțiile statului, precum și persoane interesate să obțină vechime fictivă în muncă în scopul obținerii de beneficii.

Aceștia au introdus și validat în sistemele informatice ale instituțiilor publice date informatice care atestă calitatea de angajat și plata contribuțiilor sociale pentru persoanele interesate. Au completat și introdus în sistemul informatic al Agenției Naționale de Administrare Fiscală declarațiile 112, cu datele persoanelor angajate în mod fictiv, iar ulterior au verificat vizibilitatea acestora în sistem.

Totodată, membrii nucleului au stabilit înțelegeri cu privire la modalitatea de valorificare și plată a serviciilor oferite de grupare și au colectat sumele de bani.

Palierele secundare, alături de atribuțiile atribuite de către nucleu (identificare de societăți și persoane, generarea de documente și colectarea de sume de bani), au avut și rolul de a intermedia schimbul de informații dintre beneficiari și membrii grupării, cu privire la documentele necesare realizării activității și au oferit consultanță juridică de specialitate în materia dreptului muncii și asigurărilor sociale pentru persoanele interesate să obțină vechime nereală în muncă în scopul rezolvării unor situații punctuale”, precizează procurorii.

Articolul precedentGrindeanu, la „cuțite” cu Bolojan, „hashtagi” și activiști: „PSD este în opoziție și nu va sprijini legile pe care guvernul le trimite în Parlament”
Articolul următorANSVSA, amenzi de peste 1.000.000 de lei pe litoral; verificări și la „Beach, Please!”