Un an de la momentul în care Nicușor Dan a depus jurământul ca președinte al țării și, potrivit unui sondaj, peste 50% dintre români ar vota împotriva demiterii acestuia.

Este rezultatul unui studiu realizat de INSCOP Research, realizat în perioada 11 – 14 mai, iar procentele reprezintă opinia respondenților.

Majoritatea românilor ar vota împotriva demiterii președintelui Nicușor Dan în cazul organizării unui referendum pe această temă, arată datele culese de INSCOP, însă linia este destul de fină.

Astfel, dacă duminica viitoare ar fi organizat un referendum privind demiterea președintelui, 44% dintre respondenții la sondaj declară că ar vota pentru demiterea lui Nicușor Dan, în timp ce 50,7% – împotriva demiterii. Restul, adică 5,4%, sunt în categoria nu știu sau nu răspund.

Mai precis, ar vota pentru demiterea președintelui preponderent votanții AUR (77%), persoanele cu educație primară (63%), locuitorii din mediul rural (55%), utilizatorii Tiktok (59%).

Pe de altă parte, ar vota împotriva demiterii președintelui, într-un procent mai ridicat decât media: votanții PNL (86%), USR (86%) și PSD (59%), persoanele peste 60 de ani (59%), cei cu educație superioară (73%), locuitorii din București (68%) și din urbanul mare (61%).

Demiterea președintelui Nicușor Dan printr-un eventual referendum nu are susținere în societatea românească, nici măcar în urma aplicării unei întrebări care testează o situație ipotetică.

Proximitatea față de momentul electoral din 2025 și riscurile sistemice percepute de majoritatea alegătorilor, în contextul electoral tensionat din 2024-2025, alimentează ostilitatea publicului față de un referendum de demitere a președintelui, care nu ar face decât să amplifice incertitudinile politice deja uriașe și costisitoare din punct de vedere economic și social.

Altfel spus, în pofida polarizărilor politice contextuale, perspectiva unui moment de ruptură de o asemenea amploare strânge rândurile și determină revenirea populației la granițele bazinelor electorale configurate în turul doi al alegerilor prezidențiale”, a explicat Remus Ștefureac, director INSCOP Research.

Articolul precedentPolițist-președinte de sindicat arestat pentru pentru o „șpagă” de 10.000 de lei
Articolul următorScandal în jurul ministrului Culturii; UDMR îi cere demisia