Sursa foto: MedLife

România a pierdut procesul în care compania Pfizer solicita despăgubiri țării noastre pentru soldul restant aferent vaccinurilor anti-COVID comandate de la grupul farmaceutic.

Aceasta după ce în 2024, compania producătoare de vaccin anti-Covid anunța că România va fi trasă la răspundere pentru vaccinurile pe le-ar fi comandat și nu le-a achitat, și, în caz contrar, să plătim măcar pentru jumătate din cantitate.

Ieri, la Bruxelles, a fost dată o primă soluție în acest dosar și, chiar dacă soluția nu este una definitivă, ministrul Justiției, Radu Marinescu, a precizat că decizia este executorie și poate fi pusă în aplicare.

Există cale de atac, dar această hotărâre are un caracter executoriu, ceea ce înseamnă că, în principiu, ea poate să fie pusă în executare cu virarea sumelor de bani într-un cont. Vom urmări ce se întâmplă, exercitarea căii de atac și vom vedea dacă ceva mai poate fi schimbat”, a declarat Radu Marinescu, citat de Agerpres.

Și, conform ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, țara noastră are de achitat aproximativ 3 miliarde de lei, fără penalități.

Tribunalul de Primă Instanță Francofon din Bruxelles s-a pronunțat în speța privind contractele dintre România și Pfizer pentru vaccinurile anti-COVID-19. România, conform deciziei de la Bruxelles, are de achitat aproximativ 3 miliarde de lei (fără penalități calculate).

Vorbim, în termeni concreți, de echivalentul unui nou spital major în România. Practic, acesta este „al 4-lea Spital Regional de Urgență”. Nu discutăm aici despre pandemie. Nu discutăm despre necesitatea vaccinării.
Discutăm despre decizii administrative și contractuale care astăzi produc efecte directe asupra bugetului public.

Noiembrie 2020 – România semnează primul contract: 12.780.000 doze. Februarie 2021 – al doilea contract: 12.315.000 doze. România a făcut 4 comenzi (două în decembrie 2020, una în martie și una în aprilie 2021), toate achitate integral – aproximativ 1,2 miliarde lei. Mai 2021 – al treilea contract: 39.000.000 doze, deși nu erau epuizate toate dozele din primele două contracte.

Este adevărat că în mai 2021 nu știam în ce direcție va merge pandemia, dar este evident că, în mai 2021, știam sigur că populația țării nu se va dubla. Ianuarie 2022 – transfer de doze către alte state: Germania: 5.000.000; Ungaria: 1.500.000. Din cantitatea rămasă, România a comandat 3.700.000 doze – plătite integral (352.000.000 lei). La final, rămân 29.000.000 doze care nu au fost comandate și nu au fost livrate. Astăzi, aceste doze generează obligații de plată de aproximativ 3 miliarde lei. Aici este problema reală.

Se vede de la distanță că volumele contractate depășeau cu mult necesarul real, raportat la populația României și la evoluția campaniei de vaccinare. Nu vreau să acuz pe nimeni. Nu acesta este rolul meu. Asta este rolul justiției.

Dar pot constata un lucru simplu: lipsa de responsabilitate administrativă se vede cu ochiul liber atunci când te uiți la cifre. În special decizia din mai 2021 – acel contract pentru 39 de milioane de doze – ridică întrebări legitime. O cantitate uriașă, fără o legătură clară cu realitatea epidemiologică, fără o estimare corelată cu rata de vaccinare și fără o fundamentare solidă în sănătatea publică.

Impactul este direct: bani care ar fi trebuit să ajungă în spitale, în medicamente și în servicii pentru pacienți sunt astăzi blocați într-un litigiu. Așteptăm ca instituțiile abilitate să clarifice din punct de vedere juridic și administrativ: cine a luat aceste decizii, cum au fost făcute estimările și de ce s-a semnat al treilea contract în aceste condiții.

Ce facem acum: Analizăm toate opțiunile legale și financiare pentru a proteja interesele României. Nu vom cosmetiza realitatea și nu vom evita adevărul. Încrederea se construiește pe fapte. Iar responsabilitatea nu este opțională”, a detaliat într-o postare pe Facebook Alexandru Robogete.

Firește, o reacție a venit și de la Vlad Voiculescu, fostul ministru USR al Sănătății, cercetat de procurori în dosarul vaccinurilor. Pe Facebook, Voiculescu scrie că fusese „un simplu cetățean” în problema vaccinurilor:

Contractul ăsta a fost negociat (de Florin Cîțu) și a început în Mai 2021. Eram așadar un simplu cetățean ca oricare dintre voi când s-au întâmplat astea. Informațiile despre aceste contracte au fost ascunse atât publicului cât și oficialilor.

Inclusiv ca ministru aflam despre contracte după ce fusesera semnate, de pildă. Informațiile au apărut mai târziu. Tot (…) este din surse publice – oricine folosește un google + un pic de AI găsește cu ușurință informația”.

Articolul precedentTribunalul Cluj a dispus arestarea șefului ARR
Articolul următorMotorina, ieftinită temporar cu 50 de bani; ce măsuri urmează