Acuzații de luare de mită pe numele fostului șef al Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud și al adjunctului acestuia, cei doi fiind ridicați de procurorii anticorupție în weekend.

Conform Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, cei doi cereau între 100 și 350 de euro sau dolari pentru fiecare container care ajungea în port, pentru urgentarea formalităților birocratice, în condițiile în care termenele puteau depăși chiar o lună.

Tribunalul București a dispus arestarea preventivă a șefului Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud – Lică Octavian Parfenie, pentru 30 de zile, în timp ce adjunctul său, Christian Gudu, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

Aceasta în condițiile în care Parfenie este acuzat de luare de mită în formă continuată (șase acte materiale), iar Gudu pentru complicitate la luare de mită în formă continuată (două acte materiale).

Cei doi foști șefi fuseseră schimbați din funcție cu câteva zile înainte să fie reținuți de DNA, ca urmare a reorganizării serviciului vamal, dar continuau să solicite și să primească bani.

Acuzațiile procurorilor sunt susținute de interceptări, în condițiile în care în dosar există un martor cu identitate protejată. Acesta îi solicitase lui Parfenie lămuriri cu privire la suma pe care trebuia să o dea ca șpagă:

PARFENIE OCTAVIAN-LICĂ: Păi hai să discutăm! Zi ce vrei!

    (martor cu identitate protejată): Cât mă costă pă unu?

    PARFENIE OCTAVIAN-LICĂ: Trei sute cincizeci.

    (martor cu identitate protejată): Atunci n-am zis că e prea mult pentru mine.

    PARFENIE OCTAVIAN-LICĂ: Și pentru mine e prea mult!

    (martor cu identitate protejată): Dumneavoastră aveți mulți! Io n-am! Să fim sinceri unu’ cu altu’. Dumneavoastră luați doar la arabi sau și la?

    PARFENIE OCTAVIAN-LICĂ: Și.

    (martor cu identitate protejată): Bun. Și avem undă verde la containere, avem și facturi mai ieftin?

    PARFENIE OCTAVIAN-LICĂ: Ce vreau să fie (…).

    PARFENIE OCTAVIAN-LICĂ: Și din urmă îmi dai ceva?

    (martor cu identitate protejată): Începând de azi! Începem cu 300 de euro. Te rog. Te rog din tot sufletu’! Te iubesc mult! Nu…

    PARFENIE OCTAVIAN-LICĂ: Și eu! Și eu te iubesc! (…)”.

    Însă, din ce detaliază procurorii, nu doar cei doi inculpați sunt vizați în anchetă, iar „în cauză, se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane”.

    În data de 24 noiembrie 2025, inculpatul Parfenie Octavian-Lică, în calitatea menționată anterior, ar fi pretins, prin intermediul unei alte persoane, de la administratorul unei societăți comerciale care desfășura activități în Portul Constanța, sume de bani cuprinse între 100 și 350 de euro pentru fiecare container importat.

    Aceste sume ar fi fost solicitate în schimbul promisiunii că formalitățile vamale aferente importurilor de mărfuri transportate în respectivele containere se vor desfășura cu prioritate și fără dificultăți.

    Astfel, în perioada decembrie 2025 – martie 2026, inculpatul Parfenie Octavian-Lică ar fi primit, prin intermediul aceleiași persoane (colaborator în cauză), suma totală de 15.100 de euro pentru facilitarea acestor proceduri.

    În două dintre situații, inculpatul Parfenie Octavian-Lică ar fi fost sprijinit de inculpatul Gudu Christian”, precizează DNA.

    Articolul precedentGalerie Foto-Sectorul 3, îngropat în propriul gunoi: o săptămână fără ridicarea deșeurilor în Vitan, sub administrația primarului Robert Negoiță
    Articolul următorMoțiune împotriva ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene: „Tehnocratul lui Cioloș și ministerul fără rezultate”