Partidul Naționalist Reformarea României (PNRR), condus de Cristian Popescu Piedone, își consolidează structura politică și atrage primele nume sonore.
Laura Vicol, fostă președintă a Comisiei Juridice din Camera Deputaților, a devenit cel mai nou membru al formațiunii. Ea va ocupa funcția de vicepreședinte și va coordona, în același timp, departamentul juridic al partidului.
Decizia vine într-un moment de expansiune pentru PNRR, care a reușit să înregistreze și prima filială din diaspora, la Birmingham, în Marea Britanie, fondată de românul Alecsa Nelu Stelian. Potrivit lui Piedone, peste 600 de adeziuni au fost deja completate, iar cererile continuă să vină zilnic.
„E doar începutul. Oamenii vin, pentru că s-au săturat de minciună și ipocrizie. Vom continua să adunăm români din toată lumea care cred în valorile noastre și în demnitatea acestei țări”, a declarat Cristian Popescu Piedone pentru Gândul.
Cine este Laura Vicol
Laura Vicol este avocat de profesie și deputat în Parlamentul României, aleasă în legislatura 2020–2024 pe listele PSD. Născută la București în 1975, Vicol s-a remarcat de-a lungul anilor printr-o carieră juridică solidă, fiind cunoscută pentru activitatea sa în domeniul dreptului penal și comercial.
În perioada 2021–2024, a condus Comisia Juridică, de Disciplină și Imunități din Camera Deputaților, una dintre cele mai importante structuri parlamentare.
De-a lungul timpului, Laura Vicol a fost o prezență activă în spațiul public, recunoscută pentru stilul său direct și pentru pozițiile ferme în dezbaterile legislative. Intrarea sa în partidul lui Piedone este văzută drept un pas strategic pentru PNRR, care își propune să atragă profesioniști din domenii-cheie și să aducă o abordare pragmatică în politică.
PNRR prinde contur
Extinderea rapidă a partidului în teritoriu și peste granițe arată că proiectul lansat de Cristian Popescu Piedone începe să capete consistență. Mesajul său, bazat pe naționalism civic și reformă morală, pare să rezoneze tot mai mult cu românii care se simt nereprezentați de partidele tradiționale.






