Cinci persoane, inclusiv un bărbat care se prezenta ca fiind preot, au fost trimise în judecată pentru o serie de infracțiuni, legate de modul în care au profitat de vârsta înaintată și de afecțiunile medicale ale unor părți vătămate.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București au sintetizat toate faptele într-un dosar în care inculpații sunt acuzați de înșelăciune în formă continuată, tentativă la înșelăciune, furt, furt calificat, tentativă la furt calificat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și mărturie mincinoasă.
În dosar sunt două părți vătămate, iar unii dintre inculpați ar fi „lucrat” împreună pentru inducerea acestora în eroare. Iar unul dintre inculpați este acuzat că, în martie anul acesta „a condus un autoturism pe raza jud. Giurgiu, în 11 ocazii diferite, de fiecare dată fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie auto”.
Cele mai multe acuzații îi sunt aduse însă falsului preot, concluzia fiind că, prin inducerea în eroare a unui bărbat, ar fi obținut zeci de mii de euro.
„În perioada 13.06.2024-13.01.2025, inculpații R.F., L.F.A. și N.D.I., profitând de starea vădită de vulnerabilitate a unei persoanei vătămate, datorată vârstei înaintate (93 ani), la care se adaugă lipsa discernământului (diagnosticat cu „demență în boala Alzheimer formă moderatseveră”), dar și de avantajul câștigării încrederii obținut prin efectuarea unor lucrări la mormântul soției sale, și-au însușit diverse sume de bani aparținând persoanei vătămate ori, după caz, au indus-o în eroare pe persoana vătămată sub diverse pretexte și folosindu-se de calități mincinoase și mijloace frauduloase (respectiv calitățile de preot în cadrul Bisericii Ortodoxe Române și de director pretinse de inculpatul L.F.A. și prin utilizarea unor certificate de moștenitor false), determinând-o să le remită diverse sume de bani, după cum urmează:
în data de 13.06.2024, inculpatul R.F. a indus-o în eroare pe persoana vătămată și a determinat-o să efectueze operațiunea de retragere în numerar în valoare de 1.024,00 euro din contul bancar personal, sumă pe care aceasta din urmă i-a remis-o inculpatului; determinat-o să efectueze operațiunea de retragere în numerar în valoare de 98.720,00 euro din contul bancar personal, sumă pe care aceasta din urmă le-a remis-o inculpaților în data de 27.06.2024;
în data de 20.09.2024, inculpații L.F.A. și N.D.I. au indus-o în eroare pe persoana vătămată și au determinat-o să încheie un contractul de împrumut cu o instituție financiară nebancară, în valoare de 5.000 lei și ulterior să le remită suma de bani obținută;
în data de 26.09.2024, inculpații L.F.A. și P.I., acesta din urmă instigat de inculpatul N.D.I., au participat în calitate de martori în fața unui notar public la dezbaterea masei succesorale a soției defuncte a persoanei vătămate, ocazie cu care cei doi au dat declarații mincinoase cu privire la inexistența altor moștenitori, fapt ce a condus la eliberarea unor certificate de moștenitori false, folosite ulterior pentru ca persoana vătămată să poată efectua retrageri bancare din contul soției defuncte, astfel cum va fi descris în următoarele paragrafe;
în data de 30.09.2024, inculpații R.F. și L.F.A. au indus-o în eroare pe persoana vătămată și au determinat-o să efectueze operațiunea de retragere în numerar în valoare de 9.000 euro din contul bancar al soției defuncte, sumă pe care aceasta din urmă le-a remis-o inculpaților;
în data de 03.10.2024, inculpații R.F. și L.F.A. au indus-o în eroare pe persoana vătămată și au determinat-o să efectueze operațiunea de retragere în numerar în valoare de 90.490 euro din contul bancar al soției defuncte, sumă pe care aceasta din urmă le-a remis-o inculpaților;
în data de 04.10.2024, inculpații R.F., L.F.A. și N.D.I. au indus-o în eroare pe persoana vătămată și au determinat-o să efectueze operațiunea de retragere în numerar în valoare de 105.319,39 lei din contul bancar al soției defuncte, sumă pe care aceasta din urmă le-a remis-o inculpaților;
în perioada 23.07.2024 – 01.10.2024, fără a se putea stabili cu exactitate data, la scurt timp după ce persoana vătămată a efectuat operațiunea de retragere în numerar a sumei de 99.500,00 USD, inculpatul R.F. și-a însușit pe nedrept suma respectivă din domiciliul persoanei vătămate;
în data de 13.01.2025, inculpatul L.F.A., fiind ajutat de inculpatul R.F., care a determinat-o pe persoana vătămată să părăsească locuința și i-a distras atenția acesteia, a pătruns în apartamentul acesteia împreună cu un bărbat necunoscut, prin folosire fără drept a unei chei adevărate, loc de unde a încercat să sustragă pensia acesteia în valoare de 8.400 lei, fără a reuși să o găsească. Câteva ore mai târziu, în cursul aceleiași zile, inculpatul R.F., fiind ajutat de către inculpatul L.F.A., care i-a asigura sprijinul moral și a distras atenția persoanei vătămate, a sustras o mare parte din suma menționată mai sus, fără a se putea stabili cu exactitate cuantumul”, precizează procurorii.
În plus, partea vătămată ar fi fost excrocată și de o femeie, care, în septembrie 2024, „prin folosirea calității mincinoase de nepoată a persoanei vătămate, s-a deplasat la un oficiu poștal, ocazie cu care a încercat fără succes inducerea în eroare a factorului poștal, cu scopul de a revendica pensia aceleiași persoane vătămate, aferentă lunii septembrie, în valoare de 8.400 lei”.
Planul i-a reușit, pentru că, în decembrie același an, „profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei vătămate, descrisă anterior, inculpata C.G.A. a pătruns în domiciliul persoanei vătămate, de unde a sustras suma de 6.200 lei, reprezentând o parte din pensia lunii în curs, fiind ajutată de inculpatul D.F.N., care a transportat-o cu un autoturism la și de la locația respectivă, în acest context inculpatul conducând autovehiculul fără a poseda permis de conducere”.
Iar aceste acuzații nu sunt singure aduse falsului preot:
„În data de 24.02.2025, profitând de starea vădită de vulnerabilitate a altei persoane vătămate, datorată vârstei înaintate (91 ani) și sănătății precare (diagnosticată cu demență senilă și hipoacuzie), precum și prin folosirea calității mincinoase de preot la un anumit cimitir, inculpații L.F.A. și N.D.I. s-au deplasat la domiciliul persoanei vătămate și au indus-o în eroare, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, în sensul că locul de veci ar fi suferit distrugeri ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile și necesită reparații urgente, sens în care i-au pretins persoanei vătămate suma de 8.000 lei, fără ca aceasta să le-o remită.
Ulterior, inculpatul L.F.A., în aceeași împrejurare, profitând de neatenția persoanei vătămate, de starea de vulnerabilitate descrisă anterior și pătrunzând în domiciliul acesteia prin vicierea consimțământului, i-a sustras suma de 1.464 lei”.






