Un nou scandal în care apare numele fraților Tate, acuzați de trafic de persoane și proxenetism, atât în România, cât și în Marea Britanie.
De această dată, nu pentru acuzații sau dosare penale, ci despre o petrecere organizată într-un spațiu deținut de Muzeul Brukenthal din Sibiu.
Curtea Casei Altemberger, care găzduiește colecțiile Muzeului de Istorie din cadrul Muzeului Național Brukenthal a fost în weekend și „gazda” unei petreceri organizate de Andrew Tate, un video fiind postat chiar de acesta pe rețeaua X (Twitter).
Mai întâi însă, Andrew Tate a rămas fără permis de conducere, în timp ce se îndrepta spre petrecere, fiind sancționat și cu o amendă de 1.822 de lei. Petrecerea însă a decurs bine, dacă este să ne luăm după imaginile apărute.
Ulterior, conducerea Muzeului a reacționat și a arătat că este vorba de o petrecere contractată în ultima zi de mandat a fostului manager interimar. Astfel, potrivit dr. Raluca Teodorescu, este vorba despre un concert organizat de Spontan Events, care a promis că a fost „ultimul de acest fel” din mandatul său.
„Contractul a fost încheiat în data de 5.05.2025 și nu a avut o clauză de reziliere unilaterală. În acest condiții, am reușit cu acordul partenerului să introducem o serie de clauze care au venit în sprijinul protejării și valorificării patrimoniului. Le mulțumim cu acest prilej celor de la Spontan Events pentru disponibilitatea de a accepta clauzele Actului adițional, în condițiile în care nu aveau obligația legală în acest sens!
Concertul organizat în 7 iunie de Spontan Events a fost ultimul de acest fel în mandatul meu. Și pentru că s-a tot făcut referire la bani, pentru a nu exista confuzia că acest eveniment a fost organizat datorită veniturilor extraordinare aduse muzeului: valoarea acestui contract inițial, de 7.000 lei (din care jumătate merg la stat, conform legii), este una modestă și nu reflectă nici măcar pe departe în mod corespunzător riscurile asumate de instituție, în special în ceea ce privește protecția patrimoniului muzeal.
Aceste riscuri sunt agravate de faptul că muzeul nu deține control asupra procesului de selecție sau filtrare a participanților la eveniment, ceea ce poate conduce la situații ce pun în pericol integritatea bunurilor culturale aflate în custodia noastră.
Concluzionând, riscurile pe care astfel de evenimente le aduc asupra patrimoniului sunt mult prea mari, iar responsabilitatea noastră principală rămâne protejarea lui. Promovarea este importantă, dar nu poate veni cu prețul degradării valorilor noastre istorice”, se arată într-un comunicat asumat de managerul interimar al Muzeului Național Brukenthal.






