Fostul primar al municipiului Câmpina, Horia Tiseanu, a fost achitat în dosarul de trafic de influenţă şi abuz în serviciu în care a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție.

Soluția este definitivă, după aproape 7 ani de când acesta a fost trimis în judecată.

Fost primar PNL, Tiseanu fusese trimis în judecată în decembrie 2017, fiind plasat chiar sub control judiciar. La acel moment, inculpate în dosar erau alte trei persoane, de asemenea achitate, conform sentinței Curții de Apel Ploiești:

Respinge ca nefondat apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul teritorial Ploieşti împotriva sentinţei penalepronunţate de Tribunalul Prahova. Admite apelurile formulate de inculpaţii GHEORGHE CARMEN DANIELA, MICU COSTIN OCTAVIAN şi TISEANU HORIA LAURENŢIU, desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând, achită pe inculpatul Tiseanu Horia Laurenţiu, sub aspectul infracţiunii de trafic de influenţă. Înlătură dispoziţia de confiscare de la inculpatul Tiseanu Horia Laurenţiu a sumei de 17.000 de lei.

Achită pe inculpatul Tiseanu Horia Laurenţiu, sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Achită pe inculpaţii Gheorghe Carmen Daniela şi Micu Costin-Octavian, sub aspectul infracţiunii de complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. Respinge în integralitate acţiunea civilă exercitată în procesul penal de către partea civilă UAT Municipiul Câmpina.

Ridică măsura asigurătorie a indisponibilizării prin instituirea popririi asupra veniturilor salariale încasate de la Primaria mun. Câmpina (în cuantum de 1/3), dispusă în cursul urmăririi penale prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție- Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti, până la concurenţa sumei de 139.248,46 lei privind pe inculpatul Tiseanu Horia Laurenţiu.

Suma reţinută de Primăria municipiului Câmpina din veniturile încasate de inculpatul Tiseanu Horia Laurenţiu, ca efect a instituirii măsurii asigurătorii, se restituie inculpatului. Înlătură dispoziţia de desfiinţare totală a unui număr de 1.359 foi de parcurs întocmite în perioada 07.07.2010 – 31.07.2015, care aveau un conţinut nereal cu privire la folosirea cantităţii de 12.347,462 litri carburant, aflate în original la dosarul cauzei. Definitivă

În decembrie 2017, procurorii DNA îl acuzau pe Tiseanu de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, trafic de influență și instigare la săvârșirea infracțiunii de delapidare în formă continuată. Ceilalți trei inculpați erau fostul director economic al primăriei, fostul director executiv în cadrul Poliției Locale Câmpina și un afacerist, toți acuzați de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

În cursul anului 2014, inculpatul Tiseanu Laurențiu Horia, în calitate de primar al municipiului Câmpina, a pretins de la reprezentantul unei societăți comerciale (martor în cauză) un procentaj de 10% din valoarea contractelor de execuție lucrări ce urmau a-i fi încredințate acestei firme de către două instituții aflate în subordinea Primăriei municipiului Câmpina sau bugetate din fondurile acesteia, din care a primit efectiv de la acesta din urmă suma de 17.000 de lei.

În schimbul acestor bani, inculpatul i-a promis martorului că va interveni pe lângă conducătorii celor două instituții publice în vederea atribuirii unor contracte de lucrări de înlocuire tâmplărie pentru geam termopan societății administrată de omul de afaceri sau unei societăți agreate de acesta.

În perioada iulie 2014 – iulie 2015, inculpatul Tiseanu Horia Laurențiu, în calitate de primar al municipiului Câmpina, beneficiind de ajutorul celorlalți inculpați, a dispus în mod nelegal achiziționarea unei mașini marca Opel Insignia, în scopul folosirii personale și exclusive.
Autoturismul a fost cumpărat din fondurile alocate Poliției Locale Câmpina (unitate fără personalitate juridică aflată în subordinea primarului) deoarece, conform prevederilor legale, primăria municipiului Câmpina nu avea dreptul de a achiziționa niciun fel de autoturism pentru folosința proprie.

Pentru a păstra o aparență de legalitate au fost întocmite două facturi pentru cumpărarea autoturismului, ambele emise de societatea reprezentată de inculpatul Micu Costin-Octavian, în valoare totală de 131.600,66 lei (din care dotări suplimentare, de lux, în suma de 51.798,46 lei).

Ulterior, documentele respective au fost înregistrate în contabilitatea instituției publice în conturi separate, cu consecința aparentei respectări a pragului valoric legal de 18.000 de euro, în contextul în care s-a considerat că o achiziție în această limită ar fi fost legală (este de menționat că potrivit O.U.G. 34/2009, cu completările ulterioare, instituțiilor publice li se interzisese la acea dată dreptul de a achiziționa autoturisme).

În perioada iulie 2010 – iulie 2015, inculpatul Tiseanu Horia Laurențiu, în aceeași calitate, i-a determinat pe angajații unei unități aflată în subordinea Primăriei municipiului Câmpina să-i remită din gestiunea unității, un nr. de 1.409 bonuri valorice carburant a 50 lei fiecare, în valoare totală de 70.450 lei, aferentă cantității de 12.347,4 litri carburanți, cantitate folosită în interesul personal al acestuia.

Prin aceste demersuri a fost creat un prejudiciu Primăriei Câmpina în sumă totală de 122.248,46 lei (compusă din suma de 51.798,46 lei – dotări suplimentare și cei 70.450 lei reprezentând contravaloarea combustibilului).

În cauză s-a dispus luarea măsurii asigurătorii constând în indisponibilizarea prin instituirea popririi asupra veniturilor salariale încasate de la Primăria municipiului Câmpina de către inculpatul Tiseanu Horia Laurențiu, până la concurența sumei de 139.248,46 lei. Primăria municipiului Câmpina a comunicat faptul că își rezervă dreptul de a se constitui parte civilă până la începerea cercetării judecătorești, în conformitate cu prevederile legale”, preciza DNA.

Ulterior, procurorii anticorupție comunicau, la distanță de câteva zile, că fuseseră încheiate acorduri de recunoaștere a vinovăției cu alțipatru inculpați:

NĂSTASE VASILICA – 2 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de 2 ani și interzicerea pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat,

HINTZ ROBERT – 2 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de 2 ani și 6 luni și interzicerea pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat,

GREITAȘ TEODOR OVIDIU – 1 ani și 10 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de 2 ani și interzicerea pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat,

CREȚU GHEORGHE – 2 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de 2 ani și 6 luni și interzicerea pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat”.

Articolul precedentCiucă și Ciolacu, pierzători în turul 1, au demisionat; cine conduce PNL și PSD
Articolul următorLui Călin Georgescu i se cere funcția de premier, în schimbul susținerii