Nu mai puțin de 23 de polițiști de frontieră sunt inculpați într-un dosar al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, procurorii indicând că aceștia s-ar face vinovați de dare de mită.
Faptele ar fi fost comise anul trecut, până în noiembrie, când s-au derulat percheziții în zeci de locații din țară, la acea vreme existând indicii privind infracțiuni de „luare de mită, dare de mită și abuz în serviciu, presupus a fi săvârșite, în perioada 2022 – 2023, de către mai mulți agenți de poliție de frontieră din cadrul Sectorului de Poliție de Frontieră Calafat”.
Ancheta a continuat cu reţinerea pentru 24 de ore a celor 23 de inculpaţi, care au fost mai apoi arestați preventiv ca urmare a deciziei Tribunalului Dolj. La nici o săptămână, cei 23 au fost puși în libertate și plasați sub control judiciar, după ce au atacat prima soluție la Curtea de Apel Craiova.
Iar măsura a fost menținută succesiv. Ultima oară, instanța a analizat măsura preventivă luna trecută, menținând-o. Inculpații au atacat soluția, însă Curtea de Apel Craiova le-a respins contestațiile „ca nefondate”.
Aceasta în condițiile în care, precizează Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Dolj, cei 23 de agenți de poliție de frontieră din cadrul ITPF Giurgiu – STPF Calafat sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită în formă continuată.
„În perioada martie – noiembrie 2023, în calitate de agenți de poliție de frontieră din cadrul ITPF Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Calafat – Punctul de Trecere a Frontierei Calafat – Compartimentul Ture Serviciu, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpații au remis colaboratorilor autorizați în cauză, superiori ierarhic, diverse sume de bani și alte bunuri pentru ca aceștia să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu, în sensul de a nu exercita în mod judicios atribuțiile de verificare și control asupra activității lor, respectiv să nu ia măsurile legale în consecință.
Concret, pentru a-i determina pe conducătorii auto să le ofere sume de bani sau foloase materiale, poliţiştii de frontieră invocau diverse nereguli constatate la documentele persoanelor şi ale vehiculelor, lipsa unor autorizaţii, facturi şi acte de însoţire sau nerespectarea regimului de transport persoane şi marfă, fapte ce ar atrage implicit efectuarea unor verificări suplimentare în punctul de frontieră, descărcarea, inventarierea şi chiar confiscarea mărfurilor transportate, verificarea amănunţită a pasagerilor şi aplicarea unor sancţiuni contravenţionale, iar după primirea sumelor de bani ori alte bunuri, nu se mai dispuneau măsurile legale sau sancţiunile invocate iniţial şi se permitea intrarea în România fără efectuarea altor activităţi suplimentare”, detaliază DGA.