Sursa: Facebook

Primarul reales al municipiului Timișoara pentru al doilea mandat, pe numele său complet Dominic Samuel Fritz, a decis că e vremea să devină român.

Mai precis, să dobândească cetățenia română, acesta anunțând ieri pe Facebook că a depus dosarul pentru acest lucru.

În vârstă de 40 de ani, Fritz s-a născut în Lörrach, Baden-Württemberg, Germania, iar în 2003 a intrat pentru prima dată în Timișoara, ca voluntar.

A revenit constant aici, iar în 2020 a candidat și a câștigat Primăria Timișoara pe listele USR. Între timp, s-a căsătorit la Timișoara, cu Yiran Lin, diplomată la ONU, și au împreună o fetiță.

Acum, Fritz consideră că ar cam fi cazul să devină și român cu acte:

Așa arată zâmbetul unui român în devenire. Azi mi-am depus dosarul pentru dobândirea cetățeniei române.
Adevărul este că de mult mă simt unul de-al vostru. Să am și un pașaport românesc va fi confirmarea oficială pentru un fapt simplu: Cu bune, cu rele, cred în România și în potențialul său.

Iubesc această țară și vreau să-i croiesc soarta împreună cu voi toți.
Mulțumesc România pentru această călătorie extraordinară la care m-ai invitat când am călcat pentru prima oară pământul tău, la 19 ani.
Și mulțumesc Europa că mă lași să fiu timișorean din Pădurea Neagră, român german și, mai ales, om liber printre oameni liberi
”.

Referirea este făcută în legătură cu faptul că Fritz și-a petrecut copilăria și parte din adolescență în sudul munților Pădurea Neagră, alături de familie – părinții și cei 7 frați.

Articolul precedentCiucă: „S-a încheiat perioada în care politicienii umpleau mass-media cu dezbaterile despre data alegerilor”
Articolul următorZonele C și F din localitatea constănțeană Valu lui Traian se confruntă cu absența apei potabile