Vrea Guvernul să arunce în aer cele mai importante instituții de mediu?

Motivul declarat: economia la buget și îmbunătățirea activității

 
Guvernul vrea sa arunce în aer cele mai importante instituții de mediu, conform unui proiect de hotărâre redactat de curând, la nivelul Ministerului Mediului, care circulă, începând de ieri, pe mai multe rețele comunicare. Motivul declarat: economia la buget și îmbunătățirea activității.

Garda Națională de Mediu și Garda Forestieră Națională precum și Agenția Națională pentru Protecția Mediului și Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate se vor comasa în opt Gărzi Regionale de Mediu (GRM), respectiv, în opt Agenții Regionale de Mediu (ARM).

„Prin proiectul de OUG se instituie un corp unic de control și o autoritate unică de implementare și monitorizare în domeniul mediului, apelor și pădurilor, la nivel regional. Ca urmare se desființează ANPM și instituțiile din subordine (1+41), ANANP (1), GNM(1) și GFN cu instituțiile din subordine (1+9), deci un nr. total de 54 instituții și se înființează 8 Autorități Regionale de Mediu și 8 Gărzi Regionale de Mediu. Instituțiile care se desființează erau conduse de un număr de 4 secretari de stat și 7 subsecretari de stat. Prin inființarea celor 16 instituții se crează un număr de 16 secretari de stat ( sau subsecretari de stat)”, conform Notei de prezentare a proiectului de Ordonanță de Urgență  privind înființarea autorităților regionale de mediu, gărzilor regionale de mediu și modificarea unor acte normative.

Economie la buget sau interese pe termen lung?

În aceste condiții, e lesne de înțeles că nu este vorba despre nicio economie de buget, ci doar de o „reducere din pix” a numărului de instituții, pentru că acestea ar urma să preia oricum tot ce ține de activitatea actualelor instituții de mediu, precum și cheltuielile sau personalul.

Mai mult decât atât, prin desemnarea a 16 președinți cu rang de secretar de stat pentru fiecare regională și a câte unui secretar general (care se știe, sunt numiți politic), se vor adăuga la buget noi cheltuieli cu salarizarea, cazarea și diurna, în cazul în care persoanele desemnate să conducă noile instituții nu vor avea domiciliul în municipiile din care va trebui coordonată activitatea.

Conform Art.1, alin.2 din proiect, organizarea și funcționarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor se stabilește prin hotărâre a Guvernului în termen de maxim 30 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Cum vor fi împărțite Agențiile Regionale de Mediu

Conform Anexei 1 a documentului neoficial, lista Autorităților Regionale de Mediu și a Gărzilor Regionale de Mediu, precum și a județelor arondate va arăta așa:

  1. Suceava
    Sediul: Municipiul Suceava
    Județele arondate: Botoșani, Iaşi, Neamţ, Suceava, Harghita
  2.  Bacău
    Sediul: Municipiul Bacău
    Județele arondate: Bacău, Covasna, Vaslui, Vrancea, Galați
  3. Ploiești
    Sediul: Municipiul Ploiești
    Județele arondate: Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Brăila
  4. București

Sediul: Municipiul București
Județele arondate: Bucureşti, Călăraşi, Constanţa, Ilfov, Giurgiu, Ialomiţa, Tulcea, Teleorman

  1. Tâmnici Vâlcea
    Sediul: Municipiul Râmnicu Vâlcea
    Județele arondate: Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea
  2. Brașov
    Sediul: Municipiul Brașov
    Județele arondate: Braşov, Mureş, Sibiu, Bistriţa Năsăud
  3. Oradea
    Sediul: Municipiul Oradea
    Județele arondate: Arad, Bihor, Caraş-Severin, Hunedoara, Timiş
  4. Cluj
    Sediul: Municipiul Cluj Napoca
    Județele arondate: Alba, Cluj, Maramureş, Satu Mare, Sălaj
VIASorin PREDA
SURSĂZiarul de Investigații
Articolul precedentColaps în salubritatea din Hunedoara după ce atribuirea ilegală a unui contract de zeci de milioane Supercom-ului lui Ciuclea a fost anulată de instanță
Articolul următorSocietatea RAJA efectuează o lucrare în localitatea Valu lui Traian
Sorin PREDA
Senior partner Ziarul de Investigatii