Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Craiova au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar în ceea ce îl privește pe managerul Spitalului Municipal Caracal, județul Olt, pentru nu mai puțin de patru infracțiuni.
Dumitru Liviu Radu este astfel acuzat de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, abuz în serviciu, fals intelectual, în formă continuată, dar și complicitate, sub forma participației improprii, la folosirea sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.
În dosarul DNA cercetați sunt și fostul director financiar-contabil al spitalului, Marian Mitran, dar și Mihaela Ionescu, directorul medical.
Potrivit DNA, pe timpul cât se află sub control judiciar, cei trei nu au voie să iasă din țară decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului sau să comunice cu o serie de persoane, menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar. În plus, cei trei au interdicție de a desfășura activitatea în exercitarea căreia au săvârșit faptele.
Concret, celor trei li se impută faptul că ar fi profitat de pandemia de coronavirus și de fondurile europene alocate, folosind sumele pentru a acorda sporuri ilegale. Din acest motiv, procurorii au dispus măsuri asigurătorii asupra mai multor bunuri ce aparțin celor trei inculpați.
„În perioada decembrie 2020 – martie 2021, în contextul aprobării unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, inculpatul Radu Dumitru Liviu împreună cu inculpații Mitran Marian și Ionescu Mihaela, ar fi întreprins mai multe demersuri pentru obținerea în mod ilegal a unor fonduri europene și ulterior au dispus în mod abuziv de sumele obținute cu titlu de stimulent de risc.
În conformitate cu dispozițiile legale, în vigoare în acea perioadă, putea beneficia de stimulentul de risc întreg personalul medical, medico-sanitar şi auxiliar sanitar din cadrul furnizorilor de servicii medicale aflaţi în contract cu casele de asigurări de sănătate, cum este și Spitalul Municipal Caracal, cu condiția ca aceste persoane să fi activat în timpul stării de urgenţă și să fi avut în evidenţă sau sub tratament pacienţi suspecţi sau confirmaţi cu COVID-19, ori dacă persoanele respective au fost confirmate cu COVID-19 în urma activităţii desfăşurate.
Concret, în contextul de mai sus, cei trei inculpați ar fi întocmit și semnat mai multe documente în care ar fi fost inserate date care nu ar fi corespuns realității, pe care ulterior le-au înaintat către Casa Națională de Asigurări de Sănătate în vederea decontării.
Aceste demersuri ar fi avut ca urmare obținerea pe nedrept de către Spitalul Municipal Caracal a sumei de 740.000 lei din fonduri europene.
Ulterior, din suma obținută în mod ilegal, inculpații Radu Dumitru Liviu și Mitran Marian ar fi dispus în mod abuziv plata către 136 de persoane a unor stimulente de risc nedatorate, în valoare totală de 326.250 lei.
În aceeași perioadă, cu încălcarea prevederilor legale, inculpatul Radu Dumitru Liviu nu ar fi dispus acordarea stimulentelor de risc (în valoare totală 45.000 lei) pentru un număr de 19 persoane îndreptățite să intre în posesia lor”, precizează DNA.