Adrian Veștea
Adrian Veștea

Guvernul Ciolacu a fost învestit joi în Parlament, pentru ca la sfârșitul zilei membrii noului executiv să depună jurământul la Cotroceni, în fața președintelui Klaus Iohannis.

Șeful statului a lăudat coaliția PSD-PNL și ”rotativa” executată în urma protocolului încheiat între cele două partide, arătând că ”acest fel de a face politică arată seriozitate, stabilitate și că politicienii implicați sunt hotărâți să își ia mandatele foarte în serios”.

Nimeni nu a sesizat însă că unul din noii miniștri care și-au luat portofoliile în primire  a criticat aspru în trecut parteneriatul pentru guvernare încheiat între PSD și PNL, fiind un apropiat al lui Ludovic Orban.

Este vorba de liberalul Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov și noul ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, un susținător fervent al lui Ludovic Orban în lupta internă care s-a dat în PNL pentru șefia partidului și care s-a soldat cu îndepărtarea fostului premier atât din poziția de președinte, cât și de simplu membru de partid, în cele din urmă.

PNL Brașov, sub conducerea lui Adrian Veștea, a fost de altfel prima organizație de partid care a semnat Moțiunea de susținere a lui Ludovic Orban, în condițiile în care fostul președinte al liberalilor este născut în ”orașul de sub Tâmpa” și a susținut pe toate căile, din poziția de șef al guvernului, dezvoltarea județului cu cei mai mulți turiști din România.

Ludovic Orban, prezent și în Primăria Capitalei, și în Guvernul Ciolacu

Trebuie amintit faptul că Ludovic Orban, din poziția de prim-ministru, alături de Adrian Veștea, ca președinte al Consiliului Județean, sunt oamenii politici care au pus cel mai mult umărul la demararea proiectului finalizat recent al Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav, primul aeroport construit de la zero în România în ultimii 50 de ani.

Noul ministru al Dezvoltării din guvernul PSD-PNL condus de Marcel Ciolacu declara în noiembrie 2021, potrivit monitorulexpres.ro: ”Mă număr printre cei 22 de membri ai Biroului Politic Național al PNL care au votat împotriva începerii negocierilor cu PSD pentru coagularea unei majorități parlamentare și formarea unui guvern. Prea multe lucruri ne despart și prea puține ne apropie… ”. 

Prietenul său Ludovic Orban a rămas de altfel fidel acestor idei și este în continuare unul dintre principalii contestatari ai alianței guvernamentale. Este cunoscut faptul că din apropiat al Președintelui Klaus Iohannis, care l-a și numit Premier, Orban a ajuns un critic foarte vocal al Președintelui, tocmai pentru că șeful statului ”a nășit” alianța dintre cele două partide.

”Ne-ai trădat și ne-ai vândut” sau ”Lacheii te slugăresc, Liberalii te urăsc” i-a strigat Orban lui Iohannis în timpul protestului pe care l-a organizat marți în fața Palatului Cotroceni, ca semn al nemulțumirii la adresa susținerii pe care șeful statului o arată pentru coaliția aflată la guvernare.

”Noi suntem parlamentarii Forţa Dreptei. Acest simulacru de negocieri care are loc acum, în care PSD este chemat de Iohannis cu băieţii de serviciu din PNL în acelaşi timp, nu are nicio legătură cu voința românilor. Noi suntem oamenii care nu am trădat electoratul, noi ne-am menţinut cuvântul dat, care avem obraz, bun simţ, onoare, care vom face tot ceea ce depinde de noi ca ceea ce s-a promis în 2020 să fie respectat. Categoric vom vota împotriva unui guvern condus de PSD şi de un premier PSD (…)” a tunat Orban, potrivit stiri.tvr.ro, acuzându-l pe Iohannis că este ”cal troian al PSD”.

VIAZiarul de Investigații
SURSĂDănilă Chirovici
Articolul precedentManagerul Spitalului Municipal Caracal, sub control judiciar într-un dosar DNA
Articolul următorRomânia „Instituției Băiatului”: Cu call centere inexistente, sume de bani importante pentru persoanele vulnerabile se pierd în sistem. Accesul acestora la drepturilor lor, greu de atins până și cu ajutor de la nivel senatorial