Astăzi, membrii Comisiei juridice a Camerei Deputaților vor analiza două sesizări depuse de doi deputați PSD, vizavi de incidentele provocate de parlamentarii AUR.
Discuțiile sunt trecute la capitolul „Diverse”, pe lângă cele 6 puncte aflate pe ordinea de zi.
Astfel, primul punct are ca obiect o sesizare „depusă de domnul vicepreședinte Ciprian Constantin Șerban în legătură cu evenimentele grave care au avut lc în ședința Camerei Deputaților din data de 10 mai 2023”.
Potrivit Agerpres, Șerban, care a fost președinte de ședință pe 10 mai, îi nominalizează deputații AUR Sorin Muncaciu, Alin Coleşa, Ringo Dămureanu, Ciprian Titi Stoica şi deputatul neafiliat Dumitru Coarnă, care „au intervenit la prezidiu prin blocarea accesului preşedintelui şedinţei la microfon, precum şi prin ocuparea abuzivă a locului de secretar al şedinţei, încercând prin orice modalitate să împiedice desfăşurarea normală a lucrărilor parlamentare.
Deputaţii AUR au încercat întreruperea şedinţei şi transmiterea acesteia prin gesturi extreme, respectiv prin smulgerea cablurilor ecranelor şi microfoanelor din dotarea prezidiului. Deşi i-am atenţionat verbal pe deputaţii în culpă şi i-am invitat la respectarea Regulamentului, acţiunile celor menţionaţi mai sus au continuat şi au fost de o gravă amplitudine, ducând în mod repetat la perturbarea lucrărilor”.
Tot la „Diverse” este trecută și o altă adresă, privind sesizarea depusă de domnul deputat Costel Neculai Dunava „în legătură cu incidentul care a avut loc în ședința comisiei din data de 9 mai 2023”. Dunava îi indică drept vinovaţi de acest incident pe deputaţii George Simion, Dorel Acatrinei, Mihail Albişteanu, Radu Grădinaru, Antonio Andruşceac, Alin Coleşa, Georgel Badiu, Ringo Dămureanu, Sorin Muncaciu, Raisa Enachi, Cristian Ivănuţă, Darius Pop, Florin Puşcaşu, Lilian Scripnic, Sebastian Suciu și Dan Tănasă, plus trei senatori de la AUR.
„Aceştia au iniţiat un boicot la adresa lucrărilor şedinţei, aducând injurii şi făcând comentarii neadecvate la adresa membrilor comisiei, precum şi cu privire la funcţionarii din cadrul comisiei”, se arată în sesizare, potrivit aceleiași surse.