Problema pensiilor speciale ar putea fi eliminată, este de părere vicepremierul Kelemen Hunor, lider al UDMR, în condițiile în care există riscuri în ceea ce privește fondurile alocate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), după ce Banca Mondială a făcut o serie de recomandări României în scopul realizării reformei în acest domeniu.
Kelemen Hunor a reluat discursul social democraților, care asigurau că există un grup de lucru special constituit pentru a pune pe masa Guvernului un proiect de lege viabil, potrivit acestuia momentul în care totul va fi gata fiind destul de aproape.
Declarațiile lui Kelemen Hunor au fost făcute ieri, la B1 TV, acesta opinând că „nu văd o problemă la tranșa a doua și cu pensiile speciale”, deoarece „până la finalul lunii martie vom avea o formă finală a legii”.
„Avem un grup de lucru, și de la noi sunt doi specialiști și de la celelalte partidele, vor veni în coaliție și, pe baza raportului Băncii Mondiale și pe baza direcției date de coaliție, sunt convins că lucrurile până la termenul asumat de România vor fi rezolvate.
N-o să facem un lucru care nu corespunde principiilor din Constituție. Eu plec de fiecare dată de la un principiu sănătos: contributivitatea. Apoi poți să mergi pe diferite variante dacă pentru cei care sunt în serviciul public vrei să dai ceva în plus. (…)
Nu poate să fie pensia mai mare decât salariul. Este exclus! Din punctul meu de vedere, nu e bine să ieși la pensie de 50 de ani și să primești pensia de serviciu.
Poți să primești pensia de seviciu dacă ai ieșit mai devreme la pensie, dar după ce ajungi la vârsta de pensionare normală sau valabilă pentru toată lumea. Și eu pot să ies la 60 de ani dacă am anii corespunzători, dar primesc o penalizare până la 65 de ani. Asta trebuie să fie valabil și pentru judecători, procurori, polițiști și pentru toți cei care pot acum să se pensioneze. Eu spun care e punctul meu de vedere. (…)
Acum specialiștii discută, vom vedea soluția, dar va fi una perfect constituțională. Acest lucru trebuie să-l înțeleagă toată lumea: Nu vrem să adoptăm o lege care apoi pică la CCR fiindcă nu vrem și nu ne putem juca cu acest subiect nu doar din cauza banilor europeni, ci pur și simplu în ultimii zece ani s-a creat așa din subiectul ăsta o chestie foarte mare și parcă nu se poate rezolva și nu dorește nimeni să rezolve”, a atras atenția liderul UDMR.
În același timp, vicepremierul a explicat și care este perspectiva sa vizavi de legislația care le permite magistraților să se pensioneze mult mai devreme decât alte categorii profesionale, făcând o comparație între sistemul de sănătate și cel de învățământ.
„Sunt segmente profesionale din societate care au o capacitate de presiune foarte mare, vrei, nu vrei, că s-au creat din ’97-’98 pentru ei niște beneficii mult mai solide decât ar fi trebuit, spunând: ”independența justiției”.
Da, independența magistraților e un lucru la care trebuie să ținem cu toții, dar trebuie să vezi că și un neurochirurg are presiune și nu iese la pensie la 50 de ani. Nu cred că pe un procuror sau judecător vine o presiune mai mare decât pe un neurochirurg.
Și învățătorii care lucrează pentru viitor sau nu lucrează pentru viitor trebuie plătiți, că soarta noastră e în mâna lor. Eu nu văd de ce trebuie să acceptăm această pensionare anticipată la 50 de ani.Poate nu la 65 de ani, poate la 60, dar de ce la 50? Experiența lor e absolut necesară pentru societate”, a opinat Kelemen Hunor.