Administrație în interesul cetățenului într-una dintre cele mai sărace comune din județul Botoșani, doar dacă „cetățeanul” este un apropiat al primarului. După ce a pierdut mandatul la alegerile din 27 septembrie, primarul din Dimăcheni a ținut o ședință extraordinară a consiliului local, în cadrul căreia a decis să îi pricopsească pe ultima sută de metri pe câțiva oameni loiali. Potrivit Monitorul de Botoșani, pe când era încă în funcție, primarul PSD Ştefan Cojocariu și-a chemat consilierii locali pe 2 octombrie pentru a vota acordarea a nu mai puțin de 35 de titluri de cetăţeni de onoare ai Dimăcheniului. Nu doar că astfel apropiații săi au fost onorați cu aceste titluri, ci au primit ca bonificație scutirea de la plata taxelor şi impozitelor locale, prin modificarea unui regulament. Publicația din Botoșani scrie că pe lista acestor cetăţeni de onoare se regăsesc consilieri care au candidat pe lista PSD, o parte dintre angajaţii primăriei, rude, prieteni şi vecini ai primarului, ba chiar și consilierul local care a condus şedinţa extraordinară, Ilie Matianu.
Sursa citată arată că cinci dintre cei nouă consilieri locali încă în funcție au votat regulamentul, iar ulterior primarul Ştefan Cojocariu le-a înmânat titlurile celor nominalizaţi „pentru merite deosebite”. Firește, Ştefan Cojocariu nu a văzut vreo problemă în acordarea titlurilor de cetăţeni de onoare şi a promis că, atât cât se mai poate, va mai convoca o ședință a CL Dimăcheni pentru ca și alţi localnici să devină cetăţeni de onoare. „Au fost făcuţi pentru merite deosebite, pentru contribuţia la bunul mers al comunei Dimăcheni. Am chiar adversari politici pe listă”, a declarat Cojocariu pentru publicația Monitorul de Boroșani. Primarul social democrat a obținut, la alegerile din 27 septembrie, doar un pic peste 24% dintre voturile valabil exprimate din comună.