Procurorii DNA fac luni percheziţii la două firme din Voluntari, judeţul Ilfov, dintre care una aparţine fratelui mogulului de la RTV, Sebastian Ghiţă, într-un dosar privind o licitaţie din 2013 a Ministerului Educaţiei, pentru un proiect cu fonduri europene, în valoare de 33 milioane de euro.
Surse judiciare citate de Mediafax au precizat că procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie fac percheziţii la sediile firmelor 2K Telecom SRL, care aparţine lui Alexandru Ghiţă, fratele deputatului Sebastian Ghiță, şi Avitech Co. SRL, ambele din oraşul Voluntari. Percheziţiile au loc într-un dosar în care se fac cercetări în legătură cu o licitaţie din 2013 a Ministerului Educaţiei Cercetării şi Tineretului, pentru proiectul „Internet în şcoala ta”, finanţat integral din fonduri europene, valoarea proiectului fiind de 33 milioane de euro.
Firma 2K Telecom este controlată de Alexandru Ghiţă – 67,12%, Vasile Domente – 8,05% (unchiul lui Sebastian Ghiţă) şi Vasile Radu – 24,83%. Numele firmei apare şi în raportul Curţii de Conturi pe anul 2013, publicat recent, în care se arată că au fost constatate nereguli privind condiţiile în care reprezentanţii MAI au semnat un contract cu SC 2K Telecom SRL pentru realizarea sistemului call center (reţeaua voce-date din cadrul Centrului de Contact). Specialiştii susţin că, la data efectuării misiunii de audit, sistemul call center nu era funcţional, deşi contractul a fost încheiat la data de 16.10.2009, cu o durată iniţială de 26 de luni.
Perioada a fost modificată prin 11 acte adiţionale până la data de 31 decembrie 2014. Perioada mare de derulare a contractui are ca efect „uzura morală a echipamentelor şi a soluţiilor software alese, situaţie care generează cheltuieli suplimentare de upgradare”, menţionează inspectorii Curţii de Conturi. În acelaşi timp, Curtea de Conturi a atras atenţia cu privire la faptul că prin contract au fost incluse servicii de mentenanţă, garanţie şi suport în valoare de 432.000 de lei cu TVA, contrar legii privind vânzarea produselor şi garanţiilor asociate acestora, unde se prevede gratuitatea garanţiei acordate.