Fostul şef al cancelariei lui Adrian Năstase, omul de afaceri Remus Truică, a fost pus sub control judiciar de procurorii DIICOT în dosarul creditelor ilegale luate de la BRD. El este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, înșelăciune, instigare la înșelăciune, instigare la abuz în serviciu și spălare de bani.
Remus Truică a fost chemat marți la sediul DIICOT, pentru a i se aduce la cunoștință acuzațiile. La ieșirea de la audieri, fostul (sau poate şi actualul?) pesedist de frunte a declarat că a avut un credit, „care a fost însă rezolvat”. Avocatul său a cerut un termen pentru studierea dosarului, Truică urmând să fie audiat din nou la începutul lunii iunie.
Potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres, procurorii au pus sechestru asigurător pe averea lui Truică, respectiv conturi bancare, terenuri și imobile, inclusiv casa din Snagov, până la concurența sumei de 35 milioane de euro, prejudiciul reținut în sarcina acestuia. Din primele cercetări rezultă că Remus Truică ar fi fost beneficiarul unor credite de zeci de milioane de euro luate de la o sucursală a BRD.
Creditele au fost luate fraudulos prin interpuși, persoane fizice sau firme, aflate sub controlul direct al lui Truică, banii fiind ulterior depuși în conturi din străinătate. Conturile cu pricina erau controlate fie de Remus Truică, fie de șoferul său, Cristian Aparaschivei.
În acelaşi dosar sunt implicate şi alte nume grele. Săptămâna trecută, procurorii i-au pus sub acuzare pe mogulul Adrian Sârbu și pe fostul ziaris Sorin Roșca Stănescu, pentru înșelăciune și spălare de bani, după ce au luat credite de la o sucursală a BRD fără a mai da banii înapoi. Prejudiciul reținut în sarcina lui Adrian Sârbu este de patru milioane de dolari, iar în cazul lui Sorin Roșca Stănescu prejudiciul este de trei milioane de euro. Tot în acest dosar apare și numele Elenei Udrea, în legătură cu un credit de trei milioane euro luat de la BRD, însă cauza a fost declinată la DNA.
Ziarul de Investigaţii a scris încă de acum cinci ani despre matrapazlâcurile făcute cu banii publici şi terenurile statului de Remus Truică şi Sorin Roşca Stănescu.

Articolul precedentEduard Hellvig, propus de Klaus Iohannis pentru şefia SRI.
Articolul următorPercheziţii la firma fratelui lui Sebastian Ghiţă.