Sursă foto: Facebook/Nicolae Ciucă
Sursă foto: Facebook/Nicolae Ciucă

David Popovici a obținut medalia de aur în finala de la 200 metri liber a Campionatului Mondial de înot pentru juniori din Peru.

La finalul cursei, sportivul a mulțumit românilor, declarând că publicul l-a ajutat enorm, iar cursa a fost una ”foarte bună”.

Competiția nu a fost televizată în România, dar a putut fi urmărită în online, pe numeroase platforme de streaming.

Premierul României a felicitat întreaga echipă: ”Munca, perseverența, talentul și dedicarea voastră continuă drumul de aur al natației românești!”

David Popovici și întreaga echipă de aur a natației au strălucit la Lima și au purtat pe umerii performanței tricolorul românesc. Felicitări, David Popovici, Alexandru Constantinescu, Ștefan Cozma și Patrick Sebastian Dinu, pentru rezultatele extraordinare obținute la Campionatul Mondial de înot pentru juniori!”, a transmis premierul, astăzi, 1 septembrie, pe contul de Facebook.

De asemenea, Nicolae Ciucă a precizat că toate victoriile reprezintă un ”succes istoric”, adăugând că sportivii au dat dovadă atât de muncă și perseverență, cât și de talent.

Nicolae Ciucă: ”Succesul istoric al echipei noastre de nataţie este pus în valoare și de noile recorduri stabilite de David Popovici la probele de 100 de metri și 200 de metri”

Munca, perseverența, talentul și dedicarea voastră continuă drumul de aur al natației românești! Vă suntem recunoscători pentru că ne-ați umplut din nou inimile de mândrie! Mult succes în continuare!”, se arată în mesajul premierului.

Articolul precedentSoluția CFR pentru un geam spart: o sticlă goală și o bucată de carton
Articolul următorPutin nu va merge la înmormântarea lui Mihail Gorbaciov
Cristina Antal
Jurnalist full-time / Pesimist part-time