Primăria municipului Hunedoara a decis să facă economie și să mai scadă din prețul pe care îl achită lună de lună pentru lumină.
Municipalitatea a anunțat astăzi pe Facebook că vor exista „o serie de măsuri menite să diminueze consumul de energie electrică generat de iluminatul public”, din cauza crizei energetice „declanşate pe plan continental”.
Potrivit Primăriei Hunedoara, măsurile sunt ceva temporar, cel puțin până când la nivelul municipalității se va reuși finalizarea unui proiect care presupune modernizarea sistemului de iluminat public.
„Situaţia se va îmbunătăţi pe măsură ce vom pune în funcţiune un nou sistem de iluminat, cu tehnologie LED, la care se lucrează deja de câteva luni bune, pe principalele bulevarde din oraş, în baza unui proiect cu finanţare europeană în valoare de 2 milioane de euro. Am fost forţaţi să luăm astfel de decizii din două motive: planul Comisiei Europene prin care municipalităţile trebuie să îşi diminueze consumurile de energie cu 20 la sută, dar, mai ales, creşterea dramatică a preţurilor la energie din ultimele luni.
Dintre toate variantele analizate, am ales-o pe cea care are cel mai mic impact asupra cetăţenilor. Dacă, de exemplu, am fi ales să oprim total iluminatul, trei – patru ore, pe străzile şi bulevardele importante, s-ar fi oprit şi iluminatul din cartiere, reţelele dintre blocuri fiind conectate la cele de pe bulevarde”, explică primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.
Până se va rezolva situația, mai multe instituții vor rămâne noaptea „în beznă”. Printre acestea, inclusiv sediul primăriei, dar și Castelul Corvinilor. O altă măsură este și aceea de a reduce, pe arterele importante, numărul lămpilor de iluminat conectate la rețea.
Este vorba despre bulevardele Traian (inclusiv porţiunea DJ 687 spre Cristur), Mihai Viteazu, Decebal, Libertăţii, 1848, Rusca, Dacia şi Republicii şi străzile Avram Iancu, Mureşului, Viorele, Trandafirilor, Victoriei, I.L. Caragiale, Revoluţiei, Ciprian Porumbescu, Eroilor, Buituri, Rotarilor şi Serei. Ctoate acestea, autoritățile asigură că în perimetre vor fi asigurate surse de lumină:
„S-a decis ca pe arterele importante să fie redus cu 50 la sută numărul lămpilor de iluminat conectate la reţea (fiecare a doua lampă va fi deconectată), iar iluminatul să fie întrerupt total pe timpul nopţii la sediile Primăriei municipiului Hunedoara, Castelul Corvinilor, Hala Obor, Piaţa Dunărea şi Complexul Michael Klein.
Rămân funcţionale instalaţiile de iluminat cu tehnologie LED (în cazul cărora consumurile de energie sunt deja reduse cu 50 la sută faţă de cele cu lămpi incandescente) amplasate la statuia lui Michael Klein, statuia lui Ioan (Iancu) de Hunedoara, în zona pietonală Sanitas, în zona pietonală Corvin şi la Casa de Cultură”, se detaliază în anunț.