O nouă rundă de acuzații între PSD și fostul ministru al Fondurilor Europene Cristian Ghinea, pe tema Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a consultanței pe componenta Sănătate – care merge la Organizația Mondială a Sănătății (OMS) – și a construirii spitalelor.
În cele mai recente râuri de „cerneală” care „curg” acum pe Facebook niciuna dintre părți nu se dă în lături de la a aduce acuze și a folosi cuvinte grele, în încercarea de a fi cât mai convingătoare.
Pe de o parte, Ghinea îi acuză pe social democrați că sunt „ipocriți” și „le explodează ciunga în freză”, în timp ce social democrații scriu că doar useriștii își pot contesta propriile măsuri.
Într-o postare pe Facebook, Cristian Ghinea își urmează stilul deja consacrat, folosind cuvinte ca „porci”, „prost”, „pesedist la neuron”, pentru a explica că adevărul său este cel care trebuie luat în seamă:
„PSD au mințit ca porcii despre consultanță și PNRR. M-au acuzat și terfelit gratuit – trebuie să fii prost sau foarte pesedist la neuron să îți imaginezi că eu aș putea lucra pe bani pentru șefii actuali ai PNRR. Dimpotrivă, sunt coșmarul lor, pentru că nu pot fura și le taxez prostiile public. Au învârtit despre mine prostii, sume astronomice, aberant. Zero adevăr. Acum li se sparge balonul de ciungă în păr.
Pentru că… ce să vezi… chiar e nevoie de oameni pricepuți și ăia costă. Colegul meu Emanuel Ungureanu l-a prins pe Rafila ca dă pe șestache mai mult de 20 de milioane de euro consultanță către fostul său loc de muncă. Rafila e tipul ăla care e milionar în euro după ce a muncit doar la stat. Cum a făcut asta? Prin învârteli de constracte de consultanță de la minister – se ocupă ANI de asta.
Deci să întorci niște bani din PNRR la serviciul lăsat ca să vii ministru – cum sună asta? Ce răspunde Rafila cu tupeu? Ah, păi nu am dat acolo toți banii de consultanță. Sec așa. Și văd titluri de presă: ah, nu a dat pe toți. Da, restul sunt la Agenția care va face spitale – dacă le mai face, cu Rafila nu e clar și munca doare. Ce argument e ăsta? Am furat, dar nu chiar pe toți?
Bai, dar dacă tot m-ați porcăit atât, de ce nu faceți economie la buget și nu renunțați de tot la consultanță? Eu am zis că Ministerul nu știe să facă spitale și să luați experți. Ok, voi ziceți că are PSD experți. Faceți cu PSD-iști.
Rafila, pentru căcaturile spuse despre mine, pentru onoarea mea o sa mor cu tine de gât! Tu chiar furi banii de acolo. Lupa e pe tine. Iexpertule!”.
Postarea lui Ghinea vine după de PSD a emis un soi de comunicat de presă, postat (și) pe Facebook, intitulat „DISPERARE, numele tău este USR!”. Astfel, PSD arată că USR își contestă propriile măsuri și că membrii formațiunii „sunt extrem supărați pentru că Ministerul Sănătății condus de PSD folosește DOAR 42% din bugetul alocat de Ghinea & Co asistenței tehnice din PNRR pe reforma din sănătate”.
„Supărarea este și mai mare pentru că asistența este asigurată de una dintre instituțiile prevăzute tot de USR-iști în PNRR, respectiv Organizația Mondială a Sănătății. Ministrul Sănătății a respectat PNRR-ul la virgulă și a realizat o economie de 60%!
ÎN TRADUCERE: 30 de milioane de euro au fost salvați, 30 de milioane pentru care useriștii aveau deja pregătită o listă lungă cu firmele lor de casă! Asistența tehnică se face la un preț mult mai mic și cu o instituție internațională de prestigiu, fix așa cum scrie în PNRR, nu cu prăduitorii de la USR!
În timp ce useriștii vor continua să se tăvălească pe jos, ministrul Rafila va continua să îndeplinească PNRR-ul, jalon după jalon”, asigură PSD.
O replică a venit în această dimineață și de la ministrul Alexandru Rafila, care susține că Organizația Mondială a Sănătății nu l-a avut niciodată pe statul de plată:
„Câteva precizări despre activitatea mea la Organizația Mondială a Sănătății. Sunt mândru că am reușit să reprezint România în conducerea OMS: între 2014-2017 în Comitetul Permanent la Biroului Regional OMS Europa și între 2018-2021 în Comitetul Executiv al OMS. Ambele poziții de reprezentare a țării mele au fost obținute prin votul statelor membre (53 în Regiunea Europeană și 194 la nivel global) pe baza CV-ului profesional și la recomandarea miniștrilor români ai sănătății din acele perioade.
Ambele poziții nu au fost niciodată retribuite și au presupus multă muncă în studierea politicilor de sănătate publică și de realizare a recomandărilor pentru ca statele membre ale OMS să poată aproba modul de dezvoltare a sistemelor de sănătate în deceniul următor. Scopul major este de asigurare a accesului universal la servicii de sănătate și de îndeplinire a obiectivului Națiunilor Unite de dezvoltare durabilă în domeniul sănătăţii! Nu am fost angajatul OMS, dar consider ca mi-am servit cu cinste, demnitate și profesionalism țara!
P.S. Precizările nu sunt pentru cei care, deși cunosc situația reală, și-au făcut din calomnie unicul proiect politic, ci pentru oamenii de bună credință care, poate, nu au aflat detalii ale activității mele profesionale la OMS”.