“Astalavista, baby!”. Dar şi “I’ll be back”. Aceste două mesaje împrumuttate de la Arnold Schwarzenegger le-a lansat marţi deputatul PSD Viorel Hrebenciuc, după ce şi-a dat demisia din Parlament. Hrebenciuc a declarat că nu se răzgândeşte asupra demisiei sale din Parlament, dar că va reveni în legislativ în 2016, el precizând, totodată, că nu pleacă din PSD. DNA ceruse încuviinţarea forului legislativ pentru arestarea preventivă a vicepreşedintelui Camerei Deputaţilor, învinuit în mai multe dosare de corupţie.
”Este perfect adevărat, am decis să demisionez. Vreau să-mi păstrez demnitatea, aşa cum am avut-o toată viaţa. Şi încă un lucru vă spun, că nu mă răzgândesc, ca să staţi liniştiţi”, le-a spus Hrebenciuc jurnaliştilor, la ieşirea din biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.
“Este decizia mea personală şi fiecare îşi face viaţa cum crede”, a ţinut să precizeze Hrebenciuc. El a spus că nu regretă discuţiile pe care le-a avut cu Dan Şova, precizând că este vorba despre discuţii pe care oricine le are la o cafea. ”Nu am încălcat niciun fel de normă. Dacă vă uitaţi atent, astea sunt discuţii pe care le faci la cafea, cum faceţi şi dumneavoastră. Nu, nu regret nimic din ce am vorbit”, a spus Hrebenciuc. El a arătat că regretă, însă, plecarea din Parlament şi a spus că va candida din nou în 2016: ”Da, regret, după 18 ani nu e uşor, dar în viaţă este un moment clar… În 2016 revin în Parlament”. El a mai arătat că nu părăseşte însă PSD şi că are încredere în Justiţie.
Totuşi unii colegi de partid ai acestuia sunt de cu totul altă părere. Deputatul PSD Sebastian Ghiţă a cerut ca Dan Şova şi Viorel Hrebenciuc să fie suspendaţi din PSD, spunând că aceştia au greşit faţă de partid şi că trebuie să se pună la dispoziţia Justiţiei. „Conform deciziei de la Orăştie enunţată de preşedintele Ponta, cer suspendarea domnilor Şova şi Hrebenciuc din PSD. Victor Ponta vrea sa apere legea şi corectitudinea. Aceşti oameni au greşit în partid. Nu ştiu dacă au greşit şi în faţa legii. Domnul Ponta a spus că cine va face jocuri în PSD va fi exclus. Justiţia trebuie să arate adevărul despre retrocedări. Şi despre Macovei. Şi despre regimul Basescu”, arată Sebastian Ghiță într-o declaraţie de presă.
Mogulul de la România TV mai spune că nimeni nu este mai presus de lege şi că Viorel Hrebenciuc ”i-a atras şi pe alţi senatori într-o situatie rea şi gravă, riscând să compromită poziţia PSD”.
Vanghelie, obsedat că-l urmăreşte Ghiţă
Nu se ştie ce efect în plan juridic vor avea ultimele interceptări telefonice făcute de DNA. Cert este că ele au băgat dihonia în partidul condus de Victor Ponta, în care facţiunile sunt mai înverşunate ca niciodată una împotriva alteia. Dovadă stă şi răbufnirea primarului sectorului 5, Marian Vanghelie, la ieşirea dintr-un restaurant unde luase masa actuala sa iubită, Oana Niculescu Mizil, şi cu soţii Mircea şi Mihaela Geoană, la un restaurant cu specific asiatic, din zona Floreasca.
În timp ce jurnaliştii WOWbiz.ro îi filmau pe soţii Geoană, Vanghelie a pornit pe urmele lor, iar la o intersecţie mai întunecată i-a ordonat şoferului să blocheze maşina jurnaliştilor. Nervos, edilul s-a dat jos de pe scaunul din dreapta şi s-a dezlănţuit: “De ce ne urmăriţi, mă? Băă, îl arestăm pe Ghiţă?!!, Bă, f…ti m..tii m..îi!? Îl arestăm pe Ghiţă, mă? Fu..va m..ţii-n gură cu Ghiţă şi cu Ponta al vostru! Băă, ştii ce să.. ‘m…îţi rupem picioarele, mă! Fii atent ce-ţi spun: că am şapte maşini pe voi acum, am trimis! Dacă va mai prind o dată, va bag în spital!”. Fără alte comentarii.