Captură video Youtube

Traian Băsescu a anunțat că a primit prima notificare de la RA-AAPS, prin care se spune că trebuie să evacueze imobilul.

Fostul președinte al României a spus că nu s-a mutat încă din vila de protocol deoarece nu este gata apartamentul pe care acesta l-a cumpărat în urmă cu ceva timp.

„În primul rând, nu am terminat de semnat contractele pentru energie electrică, apă, gaze. În al doilea rând, am comandat o mobilă, o bibliotecă, trebuie să pun şi cărţile undeva”, a spus Băsescu, potrivit spotmedia.ro.

Traian Băsescu a fost implicat într-un accident de mașină. Din fericire nu au existat răniți. Fostul președinte al României a mers singur la poliție pentru a declara ce s-a întâmplat duminică dimineață

De asemenea, Băsescu a declarat că plecarea lui speră să fie „una civilizată”, precizând că unumiți politicieni s-au „arătat atât de lași” încât au făcut legi speciale pentru acesta.

„Cât timp s-au înfruntat cu mine, nu au fost în stare de nimic, Când nu am mai fost activ în politica internă, şi-au arătat vitejia. Am primit ieri notificarea de la RA-APPS, în care se spune că trebuie să evacuez imobilul şi că un executor judecătoresc se va ocupa de treaba asta”, a mai spus Băsescu.

Reamintim că pe 28 martie, Regia Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat l-a somat pe Băsescu să plece din vila de protocol în 60 de zile după ce instanța a decis că fostul șef de stat a colaborat cu Securitatea.

Potrivit legii în vigoare, foștii colaboratori nu mai au dreptul la locuință de protocol.

În urmă cu trei zile, Băsescu a fost implicat într-un accident de circulație, acesta prezentându-se singur la Biroul Accidente Ușoare. Fostul președinte le-a spus polițiștilor că a lovit oglinda unei alte mașini parcate în timpul unei manevre.

Oamenii legii l-au testat cu etilotestul și s-a stabilit că fostul șef al statului nu consumase băuturi alcoolice. Incidentul a avut loc pe o stradă din Sectorul 2, duminică dimineață.

În urma accidentului, Băsescu a lăsat un mesaj cu numărul de telefon pentru a rezolva amiabil incindentul.

Citește și articolul: Traian Băsescu a ajuns la poliție. Fostul președinte, implicat într-un accident

Articolul precedentÎnvățământul românesc se schimbă. Cîmpeanu, planuri mari pentru profesorii din România
Articolul următorSituația obezității din România este îngrijorătoare: afecțiunea ar putea fi recunoscută că boală cronică
Andrei NARIȚA
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.