O persoană a fost rănită, iar alte 19 au fost evacuate dintr-un bloc din Piteşti, în urma unei explozii.
Incidentul a avut loc în după-amiaza zilei de joi, 28 aprilie.
Din fericire deflagraţia nu a fost urmată de incendiu.
În urma exploziei, o persoană a fost rănită, iar 19 dintre locatarii blocului au fost evacuaţi din casele lor
Potrivit unui comunicat emis de ISU Argeș și publicat de G4 Media, deflagraţia a avut loc la etajul 1 al unui bloc de pe strada Branului din Piteşti.
Explozia s-a produs într-un balcon care fusese transformat în bucătărie.
Cel mai probabil, explozia din blocul din Pitești a fost cauzată de o acumulare de gaze
Conform investigațiilor efectuate de pompieri, cel mai probabil, cauza o reprezintă acumulările de gaze.
În urma exploziei din Pitești, o femeie de aproximativ 29 de ani a suferit arsuri de gradul I la nivelul feţei, mai precizează sursa citată.
Geamurile balconului au fost dislocate, dar apartamentele din zonă nu au fost afectate.
În data de 19 aprilie, o explozie a avut loc și într-un apartament din Galați. Victimele au fost doi copii, o fetiță în vârstă de 9 ani și fratele ei de 10 ani.
Și în cazul apartamentului din Galați, pompierii au stabilit că explozia a fost provocată de o acumulare de gaze, în bucătăria apartamentului.