Dincolo de multitudinea de dosare penale și de diversele scandaluri în care este implicat, primarului Iașiului, Mihai Chirica, este decis să candideze pentru această funcție și în 2024.

Promisiunea a fost făcută ieri, în cadrul unei conferințe de presă, Chirica dând asigurări că „99,9% voi candida din partea aceleiaşi formaţiuni şi cu acelaşi succes”.

În vârstă de 52 de ani, Chirica conduce primăria din anul 2016, după ce anterior, timp de un mandat, fusese viceprimar și primar interimar. Actualmente este în barca PNL, însă parcursul său politic a inclus și prezența în tabăra social democraților.

Potrivit propriului CV, Chirica este membru PNL din 2020, în prezent fiind chiar președinte al Organizației Municipale PNL Iași și prim-vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene PNL Iaşi. Între februarie 2018 – martie 2020 a fost independent, însă din 2012 fusese membru PSD.

Intrăm în an electoral. Fiesta! (…) Va fi un an greu. Bătălia va fi pe viaţă şi pe moarte, pentru că se vor utiliza metode neortodoxe, dar noi suntem pregătiţi, antrenaţi, şi cred că avem această alură a câştigătorilor şi ştim să abordăm lucrurile. (…) În proporţie de 99,9% voi candida din partea aceleiaşi formaţiuni şi cu acelaşi succes (…)

Nu aş avea motive să nu o fac. Legat de teoriile cu …să ştiţi că e o mare diferenţă între a avea un dosar penal sau mai multe, în cazul meu, şi a fi un infractor, adică să fii condamnat de o instanţă. Nu mă aflu în a doua ipostază şi nu voi fi niciodată”, a asigurat Mihai Chirica.

Articolul precedentAjutoare de urgență pentru cei afectați de tragedia de la Crevedia
Articolul următorCeferiștii declanșează o grevă de avertisment: „Toamnă fierbinte la calea ferată!”