sursă foto: DNA

Un om de afaceri din Arad este acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat, folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, obținere ilegală de fonduri și fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, toate în formă continuată, după ce ar fi pus la cale o „schemă” prin care a primit ilegal subvenții de aproape un milion de euro.

Omul de afaceri a fost trimis în judecată sub control judiciar alături de alte patru persoane, dintre care două sunt angajate ale acestuia, după ce inițial judecătorii au încuviințat, în urmă cu câteva luni, arestarea sa la domiciliu.

Potrivit procurorilor anticorupție, omul de afaceri a reușit ca, în perioada 2016 – 2019, să obțină fonduri nerambursabile în valoare totală de 4.271.646 lei. În cauză Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale s-au constituit părți civile în cauză, astfel că procurorii au dispus măsuri asigurătorii față de patru dintre inculpați.

În perioada 2016 – 2019, unul dintre inculpați, om de afaceri cu societăți comerciale în domeniul zootehnic, sprijinit de două angajate, inculpate și ele în prezenta cauză, au constituit un grup infracțional organizat care ar fi avut ca scop obținerea nelegală a unor subvenții pentru animale prin fraudarea masivă a ajutorului de minimis (2016), precum și a fondurilor europene și naționale acordate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură în campaniile din anii 2017 și 2018.

Cei trei inculpați ar fi creat și folosit o schemă de fraudare în care ar fi folosit documente false emise pe numele a peste 30 de fermieri și exploatațiile zootehnice de creștere a bovinelor de rasă înregistrate pe numele acestora. Prin această schemă ar fi fost aduse din Ungaria aproape 300 de bovine de rasă (Aberdeen Angus), în condiții simulate care ar fi dat drept de obținere de subvenții pentru creșterea lor.

În realitate, animalele nu îndeplineau cerințele obligatorii de subvenționare, însă membrii grupului, beneficiind și de ajutorul celorlalți doi inculpați, ar fi creat aparența respectării cerințelor legale ale finanțării prin falsificarea certificatelor de origine și a pașapoartelor animalelor, prin falsificarea datelor de naștere/rasa animalelor în aceste documente, prin denaturarea adevărului în ceea ce privește existența taurinelor și categoria din care făceau parte animalele. Aceste documente false ar fi fost prezentate instituțiilor cu atribuții de avizare, aprobare și finanțare, respectiv Direcția Agricolă Arad și APIA, ceea ce ar determinat, în final atribuirea subvențiilor”, au precizat procurorii Direcției Naționale Anticorupție.

În februarie, procurorii au solicitat arestarea preventivă a omului de afaceri, în cauză luându-se măsura arestului la domiciliu, cu obligația de a nu părăsi imobilul situat în comuna Târnova – Arad. Inculpatului i s-a interzis de la acea dată să ia legătura cu inculpații din cauză și cu martorii. De altfel, cele două angajate ale acestuia au fost puse sub control judiciar la aceeași dată. Luna trecută, omul de afaceri a scăpat și de arestul domiciliar.

Admite contestaţia formulată de inculpatul CHIŞMORIE CRISTIAN IOAN, împotriva încheierii din data de 08.04.2021 pronunţate de Tribunalul Timiş. Desfiinţează încheierea penală contestată şi rejudecând: …respinge propunerea de prelungire a măsurii preventive a arestului la domiciliu faţă de inculpatul Chişmorie Cristian Ioan, formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Timişoara. …dispune înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar, faţă de inculpatul Chişmorie Cristian Ioan, pe o durată de 60 zile, începând cu data de 14.04.2021 până la data de 12.06.2021 inclusiv”, se arăta în încheierea Curții de Apel Timișoara.

La acea dată, instanța îi pusese în vedere să nu ia legătura cu 7 inculpați: „impune inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar, să respecte următoarele obligaţii: a) să nu părăsească ţara decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar, d) să nu comunice cu inculpaţii Cernea Sofia-Liliana şi Ardelean Cristina Florentina, Raţiu Paul Andrei, Blaj Nicolae, Radiţa Liliana – Eleonora, Bebeşlea Sterp Ioan, Lung Andrei Cosmin şi nici cu martorii din prezentul dosar, direct sau indirect, pe nicio cale”.

Articolul precedentSUA a spionat-o pe Merkel cu sprijinul serviciilor secrete daneze
Articolul următorParcul Neptun, standardul pentru parcurile din Sectorul 5