Procurorii promit că fac tot ce pot pentru a găsi vinovații pentru situația creată la Suceava, unde în acest moment este cea mai mare pondere de persoane infectate cu COVID-19, dar și de morți. Inițial, un dosar penal a fost deschis de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava pe 23 martie, iar două zile mai târziu cauza a fost declinată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava. Între timp, și situația a evoluat, explică procurorii.

Cercetările au fost extinse întrucât în cursul acestora a rezultat faptul că la nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava au fost înregistrate decese ale unor pacienţi care au fost confirmaţi pozitiv în urma testării pentru Covid-19, decese care au avut loc atât anterior datei de 23 martie 2020, cât şi ulterior acesteia.

La acest moment există indicii că aceste decese sunt în legătură cu activitatea ilicită desfăşurată de funcţionarii publici din sistemul medical (personal din cadrul spitalului, precum şi din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Suceava), aceste persoane nerespectând măsurile dispuse de autorităţi în vederea prevenirii şi limitării efectelor epidemiei noului coronavirus, în perioada ianuarie-martie 2020.

În instrumentarea cauzei, având în vedere informaţiile vehiculate în spaţiul public, la data de 27.03.2020, urmărirea penală a fost extinsă cu privire la fapte sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu și fals intelectual.

În concret, sunt avute în vedere împrejurările în care s-a realizat testarea pentru infecţia cu COVID-19, respectiv au fost testate unele persoane, cu încălcarea reglementărilor legale, în condiţiile existenţei unui număr limitat de teste, iar probele recoltate unor angajați ai Spitalului Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava nu au fost înaintate către laboratoare specializate, în vederea analizării, ceea ce a determinat prelungirea perioadei de izolare a cadrelor medicale, zădărnicind în acest fel activitățile de prevenire și combatere a infecției virale cu noul coronavirus.

În această perioadă (februarie – martie 2020), funcţionari publici din cadrul instituţiilor publice din judeţul Suceava, cu atribuţii în sistemul sanitar (Spitalul Judeţean Suceava şi Direcţia de Sănătate Publică Suceava), în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au încălcat reglementările legale privind izolarea, carantinarea şi internarea în unităţi medicale a persoanelor suspecte sau confirmate cu infecţia COVID-19, în sensul că persoane confirmate pozitiv nu au fost internate în fapt în Secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean Suceava.

În prezent cauza este instrumentată de o echipă de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava împreună cu poliţişti din cadrul structurilor Ministerului Afacerilor Interne. Din momentul sesizării din oficiu, procurorii au efectuat cercetări în mod constant, cu celeritate, canalizându-şi eforturile pentru clarificarea situaţiei de fapt sub toate aspectele.

La administrarea mijloacelor de probă s-au avut în vedere prevederile Decretului Preşedintelui României nr.195/2020 privind instituirea stării de urgenţă, precum şi măsurile instituite pentru evitarea răspândirii infecţiei COVID-19, motiv pentru care s-au luat toate măsurile pentru conservarea de probe.

În această etapă procedurală se administrează toate mijloacele de probă necesare şi posibile, în raport cu garanţiile procedurale instituite de legislaţia procesual penală şi principiul aflării adevărului, cu luarea în considerare a limitărilor impuse de existenţa stării de urgenţă.

În gestionarea anchetei se are în vedere clarificarea situaţiei de fapt sub toate aspectele, însă, având în vedere situaţia critică în care se află municipiul Suceava, este prioritar ca toate cadrele medicale să-şi îndeplinească cu maximă diligenţă obligaţiile de serviciu, fără a fi supuse unor presiuni suplimentare în acest moment.

Având în vedere stadiul anchetei penale, care se află în derulare, nu pot fi furnizate la acest moment alte informaţii referitoare la această cauză, însă vom informa opinia publică, pe măsura derulării cercetărilor.

Precizăm că efectuarea urmăririi penale in rem este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, au comunicat procurorii.

Articolul precedentBistrourile lui Ceaușescu fac bani buni: Gastronom Buzău, dividende de 2, 5 milioane lei
Articolul următorViorica Dăncilă este dezamăgită de Ministerul Educației: „Sistemul de învățământ e practic neguvernat în aceste săptămâni”