Măsurile dispuse prin ordonanțele militare se execută în Sectorul 1 – e drept, unele sunt puse în aplicare cu mult timp înainte ca cineva să le transforme în obligativitate, de azi bucureștenii având la îndemână dispozitive cu dezinfectant. Azi a început montarea acestora în scările de bloc, însă primarul Daniel Tudorache atrage atenția că o bună igienă înseamnă și spălarea mâinilor cu apă și săpun.
„Punem în aplicare, încă de la prima oră, prevederile Ordonanței militare 4: “montarea de dispozitive cu soluții dezinfectante la toate intrările blocurilor de locuințe situate pe raza unității administrativ-teritoriale”.
Pentru eficientizare, echipele de montaj vor acționa pe zone. Dacă există priorități obiective (vecini confirmați cu COVID-19), rog administratorii/președinții să ne trimită adresa pe mesaj privat. Acestea vor fi rezolvate la sfârșitul fiecărei zile.
Dezinfectarea mâinilor nu trebuie să înlocuiască măsurile de igienă personală cunoscute deja. Deci ne spălăm în continuare conștiincios, cu apă și săpun”, scrie primarul Sectorului 1.