Japonia are în plan aselenizarea astronauților japonezi.
Evenimentul va avea loc, cel mai târziu, în a doua jumătate a anilor 2024, potrivit Reuters.
Statul își propune să trimită primul non-american pe Lună, dar aspiră și la explorarea planetei Marte
”Spaţiul nu este doar o frontieră care oferă speranţe şi visuri oamenilor, dar oferă şi o fundaţie esenţială societăţii economice în care trăim în ceea ce priveşte securitatea noastră economică”, a declarat prim-ministrul japonez Fumio Kishida, cu prilejul unei reuniuni în scopul finalizării planului.
Potrivit unei prime variante a programului, Japonia intenţionează să trimită primul non-american pe Lună, ca parte din programul Artemis.
Planul reprezintă o iniţiativă condusă de Statele Unite şi îşi dorește revenirea astronauţilor pe Lună, scrie Agerpres.
De asemenea, programul menţionează şi aspiraţiile Japoniei de a lansa o sondă de explorare a planetei Marte, în 2024. Același plan vizează găsirea de modalităţi pentru generarea electricităţii solare în spaţiu.
Alături de Japonia, China are în plan multiple programe spațiale
Statul învecinat, China, intenţionează, de asemenea, să devină o putere importantă în domeniul spaţial până în 2030. China doreşte, la rândul său, să trimită astronauţi pe Lună, sporind perspectivele unei curse spaţiale asiatice, mai arată sursa citată.
În mai, China a devenit a doua ţară din lume care a plasat un rover pe suprafaţa planetei Marte. Acțiunea a avut loc la doi ani după ce a reuşit să aselenizeze prima sondă pe faţa nevăzută a Lunii.
Anunţul Japoniei privind obiectivele sale de explorare spaţială vine la o săptămână după ce miliardarul japonez Yusaku Maezawa a revenit pe Terra la capătul unui sejur de 12 zile petrecut la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale. Yusaku Maezawa a devenit primul turist spaţial care călătoreşte pe ISS, după mai bine de un deceniu.