Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de șanse (MFTES), susține, într-o postare făcută pe contul său de socializare că România este în continuare una dintre țările din UE cu o rată mare de nașteri în rândul adolescentele. „Numai anul trecut, au devenit mame peste 19 mii de tinere”, scrie ministrul, adăugând că „statul a eșuat în misiunea sa de a apăra această categorie fragilă din care fac parte copiii și adolescenții”.
Astfel, Gabriela Firea, în calitatea sa de ministru al Familiei, și-a propus „aducerea la aceeași masă” a instituțiilor și ONG-urilor cu activitate în acest domeniu. „Scopul acestei întâlniri este de a găsi împreună soluții punctuale pentru prevenirea cazurilor de sarcină în cazul adolescentelor cum ar fi programe de informare a tinerelor aflate în centrele din sistemul de protecție al copilului, de consiliere pentru adolescentele care provin din familii dezorganizate sau cu posibilități materiale reduse și programe de îndrumare a tinerelor care provin din comunități etnice”, scrie Gabriela Firea, pe Facebook.
Totodată, aceasta susține că MFTES va căuta soluții pentru sprijinirea acestor mame, dar și soluții de prevenție, care ar putea duce la reducerea nașterilor în rândul minorelor. „Pentru asta, vom colabora cu Ministerul Educației Naționale, Ministerul Sănătății și Ministerul de Interne”, mai scrie Gabriela Firea.
Educația sexuală, ca parte din sănătatea unei societăți
Educația sexuală, dar mai ales introducerea ei în programele școlare a împărțit societatea românească în două. Unii susțin că aceasta trebuie făcută în mediul familial, desigur, dacă are cine și poate să se ocupe de acest aspect. Alții, consideră că este nevoie de o acțiune colectivă a familiei și școlii.
Potrivit sociologului Gelu Duminică, statul român face parte din prima categorie, a celor care nu conștientizează situația în care țara noastră se află la acest capitol și continuă să trăiască „într-o bulă”. De altfel, 20% dintre mamele minore sunt deja la al doilea copil. „România are carențe majore în ceea ce privește educația sexuală, nu degeaba avem cel mai mare număr de mame minore din Uniunea Europeană. Nu degeaba avem cel mai mare număr de fete până în 15 ani care sunt mame. 40% dintre mamele sub această vârstă din Europa sunt în România, în tărâmul asta în care 90% dintre noi ne considerăm credincioși”, declara sociologul Gelu Duminică, la începutul acestui an.
Doar o mie de mame minore mai rămân în sistemul de învățământ
Dintre miile de mame minore din România, doar 1.000 mai sunt în băncile școlii, restul dintre ele renunțând la educație din cauza criticilor care le sunt aduse, odată ce colegii și profesorii află de situația lor, dar cel mai trist, după ce familiile lor află. Concluzia este una simplă, că trebuie să ne adaptăm, ca societate, provocărilor care vin și să conștientizăm că adolescenții își încep viața sexuală mult mai devreme decât generațiile anterioare. Iar acest fapt scoate la lumină faptul că este foarte necesară o educație sexuală, desigur, cu un limbaj adaptat vârstei copiilor.
BOR se opune cu vehemență ideii de educație sexuală în școală